Asia a dat startul manifestaţiilor de 1 mai, plasate sub semnul austerităţii în Europa şi al celor uitaţi de creşterea economică, precum Bangladesh, unde lucrătorii din domeniul textil muncesc în condiţii precare pentru companii occidentale, comentează France Presse.

În Bangladesh, zeci de mii de manifestanţi furioşi au cerut dreptate, după moartea, în urmă cu o săptămână, a peste 400 de lucrători, în urma prăbuşirii unui imobil în care se aflau ateliere de confecţii. In capitala Dhaka, muncitorii au purtat pancarte şi steaguri roşii, scandând "Spânzuraţi-i pe criminali, spânzuraţi-i pe proprietarii de ateliere'.

În pofida apelurilor la calm ale premierului Sheikh Hasina, autorităţile s-au temut de acte de violenţă şi vandalism în fabricile de textile. Potrivit lui Kamrul Anam, unul dintre liderii Ligii sectorului textil şi al îmbrăcăminţii din Bangladesh, lucrătorii sunt furioşi din cauza "uciderii" colegilor lor. "Vrem pedeapsa cea mai aspră posibil pentru cei care se fac vinovaţi de această tragedie", a declarat el pentru AFP.

În Cambodgia, muncitorii au defilat în faţa Parlamentului pentru a înmâna o petiţie care cere o creştere a salariului minim, la 150 dolari pe lună în fabricile de îmbrăcăminte.

Aproximativ 55.000 de persoane s-au reunit la Jakarta, potrivit poliţiei, un record pentru ziua de 1 mai de ani de zile, în timp ce în Filipine mai multe mii de persoane s-au reunit pentru revendicări salariale şi o mai bună redistribuire a roadelor creşterii economice.

"Jos cu privatizările şi subcontractarea", au scandat manifestanţii cerând o creştere cu trei dolari a salariului minim stabilit în prezent la 11 dolari.

În Hong Kong, unul centrele financiare majore ale planetei, 5.000 de persoane au defilat din solidaritate cu docherii în grevă, potrivit sindicatelor acestora.

În Spania, Italia, Grecia, Cipru, dar şi în Franţa unde sindicatele sunt divizate cu privire la răspunsul la criză, respingerea austerităţii şi lupta împotriva şomajului sunt principalele sloganuri ale demonstraţiilor de miercuri din capitalele europene.

Creşterea şomajului, care înregistrează record după record în Europa, a atins apogeul în zona euro, la 12,1% în luna martie şi alimentează o respingere tot mai mare a politicilor de austeritate, în special în ţările din sudul continentului, cel mai dureros afectate.

La Roma, Papa Francisc, care a făcut apel la liderii politici, cu prilejul audienţei sale săptămânale, să facă tot ce pot pentru a crea locuri de muncă, a apreciat că şomajul a fost rezultatul unei viziuni economice "în afara normelor de dreptate socială".

Primii demonstranţi s-au adunat în acelaşi moment, în Italia, precum şi în oraşul medieval Perugia, în centrul ţării, situat într-una din regiunile în care şomajul a crescut cel mai mult, unde mii de oameni au ieşit în stradă miercuri dimineaţa.

La Istanbul, unde autorităţile au interzis orice adunare din cauza lucrărilor de renovare în curs la o piaţă emblematică, au avut loc ciocniri între poliţia anti-revoltă şi zeci de manifestanţi. Încă de dimineaţă, unităţi anti-revoltă ale poliţiei au intrat în acţiune recurgând la tunuri cu apă şi grenade lacrimogene pentru a împiedica reunirea manifestanţilor în cartierul Beşiktaş, la 2 km de Piaţa Taksim. Demonstranţii, câteva sute de persoane care s-au adunat la apelul unor partide de stânga şi sindicate, au răspuns cu pietre şi sloganuri ca "Moarte fascismului", "Trăiască 1 Mai".

Mai multe persoane, printre care şi un fotograf al AFP şi doi poliţişti, au fost rănite în ciocniri. Aproximativ zece manifestanţi, dintre care majoritatea au suferit disconfort cardiac din cauza gazelor lacrimogene folosite din abundenţă de poliţişti, au fost spitalizate.

Parlamentari din principala formaţiune de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), care s-au aflat la faţa locului, au fost nevoiţi să se refugieze în clădiri învecinate."Aceasta este o represiune inacceptabilă împotriva lucrătorilor", a declarat reporterilor vicepreşedinte formaţiunii, Gürsel Tekin, care a denunţat comportamentul de "mentalitate fascistă".

În Grecia, ţara care, alături de Spania are cel mai mare număr de şomeri, 27,2% în luna ianuarie, două demonstraţii au fost planificate la prânz, la Atena.

Feriboturile au rămas la cheu, miercuri, nefiind disponibilă nicio legătură cu insulele din cauza grevei declanşate de sindicatele marinarilor, în timp ce două demonstraţii separate au fost planificate la prânz, în centrul Atenei. Mai multe afişe ale sindicatului GSEE din sectorul privat au proclamat: "Cerem convenţii colective, locuri de muncă, creştere, drepturi social-democrate".

În Spania, doua sindicate importante, UGT şi 'Comisiones Obreras' (CCOO), au convocat 82 de manifestaţii în întreaga ţară.

'Această zi de 1 mai trebuie să pună în evidenţă eşecul total al politicilor de austeritate pe care le impun instituţiile europene şi guvernele Uniunii Europene, care, în ţara noastră se verifică prin fapte", a declarat CGU în apelul său la manifestaţie, într-un moment în care şomajul a explodat la 27,16% din populaţia activă.

Acelaşi apel s-a auzit şi în Portugalia, una dintre ţările care beneficiază de asistenţă financiară internaţională însoţită de un plan de austeritate şi unde sindicatul UGT a denunţat "sacrificiile care au dus la şomaj şi sărăcirea ţării'.

În Franţa, unde creşte nerăbdarea în faţa exploziei şomajului, cele două mari centrale sindicale, CGT şi CFDT, urmează să defileze separat pentru prima Zi a Muncii a guvernului de stânga. Divergenţele lor sunt cristalizate în jurul proiectului de lege privind securizarea locurilor de muncă, un 'acord scelerat' potrivit CGT, dar propus pentru a crea locuri de muncă, în opinia CFDT

Citește și

loading...