1 Martie este momentul în care toată lumea trage aer în piept și simte mirosul de primăvară, de flori, de mai bun și de mai bine.

Pentru că 1 martie vine încărcat cu această magie a renașterii, iar începutul nu este doar o zi în calendar, ci și în sufletele noastre.

1 Martie este ziua în care toată suflarea vibrează și cântă într-o singură voce, pe aceleași note muzicale, dansează același dans al noilor începuturi: mai fresh, dinamice, atinse de adierea calduță a primăverii și de verdele renașterii.

Una dintre cele mai cunoscute legende ale mărțișorului spune că primăvara ar fi apărut datorită unui făt-frumos curajos care și-a dat viața pentru cele trei luni de soare și prospețime.

Într-o seară, un zmeu ar fi zburat până la bolta cerească și ar fi furat Soarele pentru a se răzbuna pe oamenii care iubesc lumina și voia bună.

A doua zi, de dimineață, toată suflarea a așteptat să apară razele care să le încălzească fețele, însă așteptarea a fost în zadar.

A trecut vara, iar lumină dinspre cer nu a venit. A sosit toamna, iar Soarele lipsea cu desăvârșire. Sufletele oamenilor au început să facă țurțuri, iar zâmbetul le-a dispărut de pe buze. Neaua s-a așternut, însă soarele tot nu a apărut.

De undeva dintr-un sat de la marginea lumii, un viteaz și-a luat inima în dinți și a o hotărât să aducă Soarele înapoi. A mers în ținutul zmeilor și s-a luptat cu aceștia zile la rând până când, într-o zi, dintre răsărit apăreau timide razele Soarelui.

Oamenii s-au luminat, zâmbetul li s-a dezghețat și sufletele s-au încălzit pe loc, dar viteazul nu a reușit să scape cu viață din ghearele zmeilor. Sângele lui s-a scurs în zăpadă, iar odată ce Soarele a topit neaua, un mănunchi de ghiocei a răsărit din sângele viteazului.

Oamenii au decis că ghioceii născuți din lupta viteazului sunt adevărații vestitori ai primăverii.

În zilele noastre, de 1 Martie oferim mărțișoare: fire colorate în alb și roșu care poartă noroc.

De-a lungul timpului s-au construit o mulțime de legende în jurul mărțișorului, dar cea mai întâlnită dintre ele spune că mărțișorul nu trebuie să fie aruncat la gunoi pentru că aduce ghinion.

O superstiție de 1 Martie spune că în această zi nu ar fi bine să spălm sau să facem curat în casă: Baba Dochia ar trimite ghinion în gospodăria care nu respectă tradiția.

În Moldova, de 1 Martie, femeile dăruiesc mărțișoare bărbaților.

Dobrogenii spun că mărțișorul se poartă până când zăresc zborul primei berze. În acel moment, mărțișorul este aruncat de femei către cer ca norocul să prindă aripi și să fie la fel de mare precum barza.

Bănățencele își spală fața cu zăpadă în dimineața zilei de 1 Martie. Se spune că doar așa vor fi iubite pe tot parcursul anului.

Ce se sărbătorește în lume pe 1 Martie

Dacă România sărbătorește Mărțișorul, Australia de Vest sărbătorește Ziua Muncii.

Pentru Bosnia și Herțegovina, 1 Martie înseamnă Ziua Independenței.

Paraguay sărbătorește Ziua Eroilor pe 1 Martie.

Pentru Coreea de Sud, 1 Martie înseamnă ziua Ziua Libertății sau Ziua Mișcării pentru Independență. Sărbătoarea mai este numită și Samil Jeol, adică „prima zi din a treia lună”, conform Office Holidays.

Pe 1 Martie 1919, protestatarii au ieșit pe străzi pentru a-și manifesta nemulțumirile față de ocupația japoneză care a început în 1910 și care i-a privat pe coreeni de un număr mare de libertăți.

Pe 1 Martie, aproximativ două milioane de oameni au ieșit pe străzi și au demonstrat pașnic. Tot atunci, la Seul, a fost citită Declarația de Independență.

Mii de protestatari au fost arestați. Aproximativ 15.000 de coreeni au fost răniți, iar aproape 7.000 au fost uciși.

În 1949, 1 Martie a devenit sărbătoarea națională prin care coreeni celebrează mișcarea pentru independență.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet