Poliţiştii maramureşeni organizează permanent acţiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise. În perioada 10 – 15 aprilie a.c., poliţiştii rutieri au depistat 23 de persoane care au urcat la volanul autoturismelor după ce au consumat alcool.

11 dintre aceştia au fost sancţionaţi contravenţional şi le-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar ceilalţi 12 sunt cercetaţi în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele lor.
Spre exemplu, un băimărean de 60 de ani a fost depistat la volan cu o concentraţie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat iar în cazul unui bărbat din Baia Sprie, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Intr-un alt caz, un şofer care conducea în stare de ebrietate a fost implicat într-un accident de circulaţie cu pagube materiale. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Fersig. Acesta nu a oprit la semnalele luminoase şi acustice ale poliţiştilor care efectuau activităţi pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare, iar la intersecţia străzii Victoriei cu strada Toamnei a pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care s-a răsturnat în şanţ. Nicio persoană nu a fost rănită. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.