Potrivit anchetatorilor spanioli, cele două fete au fost vândute cu 6.000, respectiv 7.000 de euro.

Într-o conferință de presă, comisarul șef Alberto Camacho, cel care a condus ancheta în cele două cazuri, a spus că operațiunile au fost numite „București” și „Nunta”, relatează La Tribuna de Ciudad Real.

Surorile vândute au fost preluate de serviciile de protecție socială din Junta de Castilla-La Mancha.

Ancheta în acest cazuri face parte dintr-o operațiune mai mare a poliției spaniole împotriva traficului de minori, în vederea exploatării sexuale.

Operațiunile „București” și „Nunta” au fost declanșate după o sesizare a unui inspector școlar din Badajoz, care a reclamat că fete de naționalitate română absentau nemotivat de la școală și existau temeri cu privire la situația lor. Polițiștii au stabilit destul de repede că acestea nu mai veneau la școală pentru că se căsătoriseră... Ulterior, anchetatorii au aflau că fetele fuseseră, de fapt, vândute și obligate să se mărite. Minorele se aflau deja în casa socrilor, tot români, și erau forțate să contribuie la treburile casnice.

În același timp, anchetatorii au aflat că părinții vânzători intenționau să o vândă în vederea căsătoriei și pe sora mai mică a celor două fete, în vârstă de doar 12 ani.

Citește și

Comentarii