În esență, termenul vechi de 15 martie era considerat nerealist - așa cum s-a și dovedit, de fapt, în ultimii ani, acesta fiind amânat de fiecare dată -, astfel că se va trece la data-limită de 25 mai. Totodată, până la aceeași dată se va depune și formularul 230, pentru redirecționarea unei părți din impozitul pe venit.

Potrivit Legii 296/2020, termenul anual de depunere va fi stabilit pentru data de 25 mai, în condițiile în care acesta era stabilit până acum pentru 15 martie. Totodată, 25 mai va fi și termenul-limită pentru plata taxelor stabilite prin declarația unică. Asta înseamnă o revenire la vechiul termen al declarației anuale de venit (fostul formular 200), care a fost înlocuită în 2018 de declarația unică.

Declarația unică pentru persoanele fizice a fost introdusă în legislație în primăvara anului 2018 și aceasta a înlocuit mai multe formulare, printre care 200 (declarația anuală de venit) și 600 (declarația referitoare la contribuțiile sociale).

2019 a fost primul an în care s-a stabilit că termenul-limită de depunere este 15 martie, însă acesta a fost prelungit până la 31 iulie din cauza marilor probleme pe care le-a avut Fiscul constant cu serverele site-ului propriu. Nici anul acesta, inclusiv pe fondul epidemiei de coronavirus, termenul n-a fost respectat, el fiind amânat pentru 30 iunie.

Declarația unică se depune atât pentru a definitiva veniturile obținute în anul anterior de activitate, cât și pentru a estima veniturile din anul curent de activitate, în vederea achitării impozitului pe venit și a contribuțiilor de pensii și sănătate. Formularul se depune, printre altele, pentru veniturile independente obținute ca PFA, dar și pentru veniturile din chirii, din dividende sau din drepturi de autor.

Tot Legea 296/2020 prevede o modificare în oglindă pentru declarația 230, cea prin care se poate redirecționa o parte din impozitul pe venit datorat statului. Și acest formular va fi depus, începând din 2021, până la data de 25 mai, nu până la 15 martie.

Citește și

Comentarii