De această sărbătoare sunt legate și o serie de tradiții și obiceiuri.

Cei 40 de mucenici – cine au fost aceștia
Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar români de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.

Cei patruzeci de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domițian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

Aflând despre credință lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriți în dreapta credință.

După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici, a ieșit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit.

Cei rămași să îndure gerul au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alina iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, că să nu ne rușinam și să cunoască toți că ne-am mântuit strigând către Tine”.

Cei 40 de mucenici – semnificații

În urmă acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apă lacului s-a încălzit, gheață s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumina din cer încălzește apă și că o cununa din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin.

Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocănele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urmă acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, că să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac.

Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Pentru că mai respiră, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, își ia fiul în brațe și merge cu el să-l pună în car. Dacă ii dorea salvarea, trebuia să fie lipsit de credință în Hristos. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale.

Cei 40 de mucenici – tradiții, obiceiuri, superstiții

Începutul primăverii, marcat de ziua Măcinicilor este evidenţiat şi de alte numeroase obiceiuri, credinţe şi practici magice:

- credinţa că în noaptea de Măcinici se deschid mormintele şi Porţile Raiului, aşteptarea spiritelor morţilor cu focuri aprinse şi mese întinse;

- obiceiul aprinderi focurilor rituale sacrificiale, de purificare a spaţiului şi de sprijinire a Soarelui într-un moment de cumpănă, când ziua devine egală cu noaptea;

- purificarea oamenilor, vitelor şi construcţiilor prin afumarea lor cu tămâie, cârpe aprinse şi apă sfinţită;

- protecţia magică a casei şi anexelor gospodăreşti prin presărarea cenuşii de la focurile aprinse la Măcinici;

- efectuarea unor observaţii şi previziuni meteorologice; aflarea norocului;
„retezarea stupilor” şi scoaterea lor de la iernat;

- tăierea primelor corzi de viţă de vie

Cei 40 de mucenici – obiceiuri de primăvară

Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici – Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului.

Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în faţa casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului.

Era momentul în care plugarii încheiau înţelegerile pentru întovărăşire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină.

Se spune că tot ce e semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile.

Ziua mucenicilor era şi un prilej de prognozare a vremii. Se consideră că dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşte; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă.

În credinţele daco-romanilor, în această zi se termina ciclul celor „nouă babe” (murea Baba-Dochia), care semnificau iarna şi începea şirul zilelor „moşilor”, ce marcau începutul zilelor agricole.

Bătrânii, înarmaţi cu bâte sau cu maiuri lovesc pământul, încercând prin această acţiune magică să trezească forţele adormite ale pământului. În acelaşi scop se aprind şi focurile rituale.

În ziua de Măcinici, toate gunoaiele se ard, ca să vină primăvara mai curând. Peste focuri sar tinerii, flăcăi şi fete, în scopuri de purificare a trupului.

În ziua de 9 martie, în toate comunitățile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.


După ce plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curățat și purificat. Între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arăt, iar în dimineață acestei zile plugul era scos în față casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri.

Citește și