Starea celorlalți este stabilă, ba chiar cinci dintre ei urmează să fie externați. În paralel, ancheta pentru ucidere din culpă continuă pe mai multe planuri. Medicii legiști au făcut în această dimineață necropsiile în cazul a patru dintre victime și urmează să comunice procurorilor concluziile preliminare. Prima persoană decedată care a fost identificată este o călugăriță.

Patru dintre victimele care și-au pierdut viața în incendiul de la spitalul Balș din capitală au fost aduse la INML, unde au fost chemate familiile pentru identificare.

Aparținătorul uneia dintre femeile care au decedat spunea că sora lui a fost internată în urmă cu o săptămână de către mănăstirea la care se afla, pentru că era călugăriță, iar reprezentanților lăcașului de cult li s-a transmis că pot ridica cadavrul luni, pentru că în weekend nu se lucrează la Institutul de Medicină Legală din București.

Au mai rămas de indentificat trei victime. Cea de-a cincea victimă, femeia care a murit la scurt timp după incendiu nu a fost adusă la INML.

Ministerul Sănătății, anunț despre starea pacienților afectați de incendiul de la Matei Balș
Șapte pacienți afectați de incendiul de la Matei Balș sunt, sâmbătă, în secțiile de Anestezie Terapie-Intensivă ale diferitelor spitale din Capitală.

Ministerul Sănătății anunță starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul de la „Matei Balș” care au fost mutați în 11 spitale bucureștene.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și