Veste tragică, în această dimineaţă, în cazul celor trei fetiţe din Braşov spălate pe cap de mama lor cu Tomoxan, o substanţă pentru tratarea râiei la oi.

La o zi după ce surioarele ei au sfârşit în urma inhalării subranţei extrem de periculoase, ieri, s-a stins şi fetiţa mijlocie, în vârstă de 8 anişori.

Copila era internată încă de sâmbătă la spitalul din Târgu Mureş, acolo unde fusese adusă în stare gravă cu un elicopter SMURD.

"Este în stop cardio-respirator resuscitat, în momentul acesta este în Terapie Intensivă. Starea ei este foarte gravă, iar prognosticul este rezervat. Probabil că nu a fost diluată soluția aceea și total nepotrivită pentru păduchii omului", declara sâmbătă Liliana Ciobanu, de la UPU SMURD Târgu-Mureş.

Potrivit ultimelor informaţii, părinții copiilor sunt cercetați în stare de libertate.

Dosarul morţii celor trei fete de la Ungra a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie Braşov.

Fetiţele din Ungra, spălate pe cap cu Tomoxan

Reamintim că sâmbătă, două fetiţe de 7 şi 9 ani au murit, iar o a treia, în vârstă de 8 ani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce mama a încercat să le scape de păduchi spălându-le cu Tomoxan, o substanţă toxică folosită împotriva râiei.

Tatăl celor trei copile lucra cu ziua la oi, astfel că atunci când familia s-a umplut de păduchi, a făcut rost de Tomoxan, o soluţie extrem de toxică folosită la spălatul oilor.

Sâmbătă, la în jurul orei 11, mama s-a apucat să-i spele pe copii cu această substanţă. La scurt timp, cele trei fetiţe au început să se simtă rău, iar părinţii au chemat ambulanţa.

Copilele au fost scoase pe braţe din casă, însă pentru două dintre ele a fost prea târziu. Echipele de prim-ajutor au încercat timp de o oră să le resusciteze, însă au fost nevoiţi să declare decesul chiar în faţa casei lor din comuna Ungra, judeţul Braşov.

A treia fetiţă, aflată în stare gravă, a fost dusă la Spitalul Judeţean Mureş cu un elicopter SMURD. Din păcate, ieri, la o zi după moartea surioarelor ei, s-a stins şi copila de 8 ani.

Mama copiilor a ajuns la spital în stare de şoc

Bunica fetelor a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost transportată şi ea de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean Braşov.

Femeia era conştientă, dar cu dificultate respiratorie.

Mama copiilor a ajuns şi ea la spital, în stare de şoc. După ce starea ei de sănătate s-a ameliorat, ea a fost preluată de Poliţie.

Atât ea, cât şi tatăl fetiţelor, care ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor după nenorocire, au fost duşi la audieri. Cei doi sunt cercetați în stare de libertate.

Citește și

Comentarii