Oficialii Inspectoratului Școlar Județean Maramureș spun că lista nominală a candidaților, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, este afișată în fiecare unitate de învățământ gimnazial dar și pe site-ul inspectoratului

“Înscrierea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională și care are o cu o pondere de 75% , respectiv media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, cu o pondere de 25%”, precizează aceleași surse.

Practic de astăzi, 8 iulie, și până pe 12 iulie absolvenții clasei a VIII-a împreună cu părinții acestora, vor completa opțiunile în fișele de înscriere. Ei sunt sfătuiți de reprezentantții ISJ Maramureș să completeze un număr cât mai mare de opțiuni, ordonate cât mai realist, astfel încât și în funcție de media obițnută să poată prinde un loc în unele dintre liceele dorite. Fișele de înscriere ale absolvenților de clasa a VIII a vor fi validate până pe 13 iulie, iar pe 20 iulie vor fi afișate în fiecare unitate de învățământ listele cu candidații repartizați.

Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2016-2017 este programată pe data de 19 iulie.

Pentru candidații rămași nerepartizați, din cauza opțiunilor insuficiente sau din alte cauze se va organiza o a doua etapa, în data de 28 iulie.

Lista privind ierarhizarea pentru admitere poate fi consultată pe isjmm.ro

Citește și