Ieri, 01 septembrie, la ora 14.00, un bărbat de 47 de ani din satul Hoteni, comuna Ocna Şugatag, a condus un autoturism pe DJ 185. Într-o curbă periculoasă la stânga, bărbatul a pierdut controlul autoturismului, a părăsit carosabilul şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale, autoturismul fiind avariat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spitalul din Sighetu Marmaţiei unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

De asemenea, alţi doi conducători auto sunt cercetaţi de poliţişti pentru comiterea de infracţiuni rutiere. Unul dintre ei a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii Dragomireşti, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Celălalt, tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost surprins conducând un autoturism pe raza localităţii Seini deşi nu deţine permis.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet