Accidentul s-a petrecut astăzi dimineață (1 septembrie) la intersecția dintre străzile Victoriei și Dimitrie Cantemir din Baia Mare.

Impactul dintre cele două autoturisme a fost unul puternic. Mașina marca Volkswagen s-a oprit pe trotuar, lângă un stâlp. Din fericire, nici un pieton nu a fost rănit. Potrivit primelor informații, șoferul autoturismului marca Volkswagen a rămas încarcerat între fiare, acesta fiind rănit în urma impactului.

Mai multe echipaje de salvare, Poliție și descarcerare s-au îndreptat imediat spre locul accidentului. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs incidentul și cine se face vinovat de acesta.

Această intersecție este deja recunoscută pentru numărul mare de accidente. Cele mai multe se produc din cauza neacordării de prioritate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet