Şoferul a pierdut controlul în curbă

Comisar-şef Alina Fărcuţa, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor, pentru ebihoreanul.ro: "A fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător a suferit leziuni care i-au provocat decesul. În afara localităţii Olosig, într-o curbă uşoară la dreapta, pe fondul neatenţiei în conducere, a pătruns în şanţul de pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare, s-a răsturnat de mai multe ori, iar conducătorul auto a fost proiectat pe partea carosabilă".

Potrivit martorilor, citaţi de presa locală, şoferul în vârstă de 21 de ani a pierdut controlul în curbă, a intrat parţial în pădure, unde a lovit mai mulţi copaci, apoi a ieşit din nou spre carosabil, unde s-a răsturnat cu maşina de mai multe ori, fiind proiectat prin parbriz, pe asfalt.

Acolo au găsit victima salvatorii de la ISU Crişana, care au demarat imediat procedurile de resuscitare, fără rezultat. Tânărul suferise răni incompatibile cu viaţa.

La accident au intervenit ISU Crişana, dar şi Ambulanţa Bihor.

Victima avea 21 de ani, era domiciliat în satul Cubulcut, care aparţine de oraşul Săcueni, şi se deplasa pe direcţia Săcueni - Marghita.

Citește și