Acesta s-a încumetat să iasă la plimbare cu mopedul deşi nu avea permis de conducere, astfel că la un moment dat a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a prăbuşit pe carosabil. Poliţiştii de la rutieră au stabilit că victima prezenta halenă alcoolică şi a murit pentru că în urma căzăturii şi-a rupt gâtul.

Teribilul accident de circulaţie s-a produs pe o uliţă din comuna Poienile Izei, în imediata apropieree cu intersecţia cu DJ 171 D. Din primele informaţii se pare că tânărul de 29 de ani pornit cu mopedul pe drumul pietruit şi neiluminat public. La un moment dat a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a oprit într-un şanţ.Impactul a fost unul extrewm de violent. În urma izbiturii, tânărul a suferit o fractură de coloană cervicală, iar la câteva minute medicii de pe ambulanţă nu au putut face altceva decât să constate decesul acestuia.

Anchetatorii au stabilit că una dintre cauzele concurente ale accidentului rutier este şi o stivă de lemne amplasată ilegal pe marginea părţii carosabile. Totuşi, rutieriştii au stabilit că principala cauză a producerii evenimentului rutier a fost aceea că tânărul nu avea abilităţi de a conduce, urcându-se pe moped fără permis. Anchetatorii au arătat că în urma izbiturii, casca de protecţie a mopedistului a fost distrusă.

Pentru că victima mirosea a alcool, poliţiştii iau în calcul şi varianta ca acesta să fi băut înainte de a ieşi la plimbare cu mopedul, astfel specialiştii urmează să stabilească alcoolemia acestuia.

Citește și

loading...