„Ne există nici o menţiune despre viteză până în ultimele secunde de dinainte de impact, atunci când avionul era la numai 30 de metri de sol”, a precizat Deborah Hersman, preşedinta Agenţiei americane pentru siguranţa transporturilor (NTSB), după ascultarea conversaţiilor dintre piloţi înregistrate de cutia neagră.

Potrivit primelor concluzii ale anchetei, avionul avea o viteză prea mică şi zbura prea jos, iar piloţii au luat prea târziu decizia să rateze aterizarea şi să ia altitudine. Înregistrarea audio arată că doi dintre piloţi au cerut succesiv să se rateze aterizarea cu numai trei secunde înainte de impact.

NTSB mai precizează că, după analiza datelor de pe cutiile negre, s-a constatat că avionul nu avea nici o problemă tehnică, inclusiv sistemul autothrottle, care menţine viteza constantă, funcţionând normal. Piloţii susţin că au activat autothrottle şi astfel au crezut că viteza normală pentru aterizare, de 252 de km/oră, era controlată de acest sistem. Investigatorii încearcă acum să determine dacă sistemul chiar a fost activat, ei suspectând că piloţii nu au executat comenzile corect.

Pilotul care executa aterizarea era încă în curs de instruire pe Boeing 777, în timp ce copilotul său instructor se afla la primul său zbor de formare pe acest tip de avion.

Cât priveşte informaţiile din presă conform cărora pilotul ar fi fost orbit de o lumină în timpul aterizării, preşedinta NTSB a precizat că, potrivit declaraţiilor acestuia, el a observat un punct luminos care era probabil un reflex solar, dar acesta nu i-a afectat vederea pentru că se afla în faţa avionului, nu pe pistă, şi nu l-a împiedicat să observe instrumentele avionului. De asemenea, înregistrarea discuţiilor dintre piloţi nu conţine vreo referire la o lumină de acest fel.

Accidentul s-a soldat cu moartea a două adolescente chineze şi cu rănirea a 182 de persoane. Avionul, care zbura pe ruta Shanghai- Seul - San Francisco, avea la bord 291 de pasageri şi 16 membri ai echipajului.

Citește și

loading...