Astfel că, în acţiunile derulate pe această linie, sunt implicaţi atât poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, cât şi cei rutieri, de ordine publică sau cei de la Biroul Poliţie Transporturi Maramureş.

În acest week-end, activităţile derulate de poliţişti pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit cu ţigarete provenite din contrabandă, au avut ca rezultat constatarea a patru infracţiuni de contrabandă şi confiscarea a 3460 ţigarete.

Ofiţerii Biroului de Combatere a Contrabandei au verificat patru societăţi comerciale şi cinci persoane fizice, în cadrul unei acţiuni derulată vineri, 9 iunie. Poliţiştii au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi au indisponibilizat 78 pachete cu ţigări provenite din activităţi infracţionale.

Poliţiştii băimăreni de ordine publică, au depistat în incinta pieţei Izvoarele din municipiu, o femeie în vârstă de 33 ani care avea asupra sa 35 pachete cu ţigări netimbrate în România pe care intenţiona să le comercializeze ilegal. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal.

Alte două persoane cu preocupări ilicite au fost depistate vineri de poliţiştii de la transporturi, în trenul de călători care circula pe ruta Crăciuneşti – Sighetu Marmaţiei. Acestea aveau ascunse sub bancheta compartimentului de tren 60 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor participante la activitatea infracţională.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet