În cadrul acţiunilor au fost verificați 14 agenți economici și cinci persoane fizice, fiind constatate patru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 (contrabandă). Totodată au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 17.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite și a Legii nr. 8/1996 republicată, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

S-au confiscat cu aceeași ocazie suma de 952 de lei, proveniți din săvârșirea de contravenții, 194 produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, în valoare de 622 lei, precum și cantitatea de 3.000 țigarete provenite din contrabandă, în valoare de 1.800 lei.

Citește și