”Din punctul meu de vedere, cazul este închis, sunt nevinovat şi nu am de ce să-mi fac griji”, a declarat actorul, intervievat cu ocazia filmărilor la un nou lungmetraj, în regia lui Patrice Leconte, în care starul francez îl interpretează pe celebrul comisar Maigret.

Gerard Depardieu evocă ”caracterul profund nefondat al acuzaţiilor” şi a adăugat că ”nu există dovezi, nu există nimic împotriva mea”.

”Nu pot decât să resping în termeni foarte clari toate acuzaţiile, aşa cum am făcut-o deja în faţa anchetatorilor”, a subliniat actorul, anunţând că se va înfăţişa la tribunal pe 10 martie pentru a-şi reconfirma nevinovăţia.

Agenţia France Presse a dezvăluit marţi că actorul, în vârstă de 72 de ani, a fost pus oficial sub acuzare pe 16 decembrie la Paris pentru două fapte de ”viol” şi ”agresiuni sexuale”, în urma acuzaţiilor formulate împotriva lui de o tânără actriţă în vara anului 2018.

Actorul a declarat că ”este foarte surprins de decizia redeschiderii anchetei”, care fusese clasată iniţial din ”lipsă de probe”. Acesta a mai spus că preferă să ”evite să vorbească” despre tânăra actriţă care a formulat acuzaţiile împotriva lui.

”Mi se pare groaznică mediatizarea cazului. Trăim într-o epocă dominată de un flux de informaţii continuu şi nemilos”, a mai spus starul francez.

”Cu toate canalele acestea de streaming, noile medii de comunicare, paginile de internet, reţelele de socializare, este ca şi cum am trăi mereu cu nişte căşti care transmit în mod constat ştiri negative, deseori false şi tendenţioase. E un lucru care îmi displace profund”, a adăugat Gerard Depardieu.

Citește și

Comentarii