Pasionat de teatru din perioada în care era elev la liceul Glen Ridge, profesorii l-au susţinut şi încurajat, remarcând talentul pentru actorie al tânărului Tom. Tot în adolescenţă, a frecventat şi un seminar franciscan din Cincinnati, dorindu-şi să devină preot catolic.

Ulterior, pasiunea pentru teatru şi film l-a determinat să renunţe la această idee şi a luat decizia de a începe o carieră în actorie. S-a mutat la New York şi a jucat un rol de debut, la 19 ani, în filmul ”Endless Love” (1981). În acelaşi an, a jucat rolul cadetului din filmul ”Taps”, care l-a adus în atenţia producătorilor. După ce a jucat mai multe roluri secundare în câteva filme, a primit rolul lui Joel Goodson în comedia romantică ”Risky Business”, în 1983. Filmul a fost un succes, iar Tom Cruise a devenit un actor cunoscut şi idolul multor tinere.

În 1986, a jucat în filmul de acţiune ”Top Gun”, în care a interpretat rolul locotenentului Pete "Maverick" Mitchell, un aviator al USS Enterprise. Filmul a avut un succes uriaş, iar Tom Cruise a devenit un star, notează site-ul https://www.thefamouspeople.com/ .

Seria filmelor sale de succes a continuat cu ”The Color of Money” (1986), ”Cocktail” (1988), ”Rain Man” (1988), ”Born on the Fourth of July” (1989) - pentru rolul Ron Kovic din acest film a fost nominalizat la Academy Award. În 1990, s-a căsătorit cu actriţa Nicole Kidman care i-a fost parteneră pe marele ecran în filmele ”Days of Thunder” (1990) şi ”Far and Away” (1992).

Un remarcabil succes al actorului a fost în 1996, când a jucat rolul lui Ethan Hunt în filmul de acţiune ”Mission: Impossible”, urmat de alte pelicule din aceeaşi serie. A mai jucat, ulterior, în filmele ”Eyes Wide Shut” (1999), ”Vanilla Sky” (2001), ”Minority Report” (2002), ”The Last Samurai” (2003), ”Collateral” (2004), ”War of the Worlds” (2005), ”Lions for Lambs” (2007), toate cu un box office impresionant.

Tom Cruise a apărut peste 45 de filme, a fost chiar producător sau regizor al unora dintre acestea, dar a lucrat şi cu regizori de top între care Francis Ford Coppola, Ridley Scott, Tony Scott, Martin Scorsese, Barry Levinson, Oliver Stone, Ron Howard, Rob Reiner, Sydney Pollack, Neil Jordan, Brian de Palma, Cameron Crowe, Stanley Kubrick, Paul Thomas Anderson, Ed Zwick, Steven Spielberg, Michael Mann, J.J. Abrams, Robert Redford, Brad Bird, Doug Liman şi Chris McQuarrie.

Filmul "Mission: Impossible Rogue Nation", lansat în 2015, a fost cel mai mare succes din cariera lui Tom Cruise, cu un box office de 700 de milioane de dolari.

Din bogata sa filmografie mai amintim: ”Rock of Ages” (2012), ”Jack Reacher” (2012), ”Oblivion” (2013), ”Edge of Tomorrow” (2014), "Jack Reacher: Never Go Back" (2016), "American Made" (2017), ”The Mummy” (2017). Cele mai recente producţii în care a fost implicat sunt "Mission: Impossible - Fallout" (2018) şi "Top Gun: Maverick" (2022).

Dintre proiectele sale aflate în lucru amintim filmele "Mission: Impossible - Dead Reckoning, Part One" - care urmează să aibă premiera în 2023 şi "Mission: Impossible - Dead Reckoning, Part Two - care urmează să aibă premiera în 2024, ambele în regia lui Christopher McQuarrie, menţionează site-ul https://www.imdb.com/.

Tom Cruise a câştigat trei Globuri de Aur (pentru rolurile din filmele "Born on the Fourth of July" - 1990, "Jerry Maguire" - 1997 şi "Magnolia" - 2000), un premiu de excelenţă din partea National Mentoring Partnership (2003), premiul ”Special David” din partea David di Donatello Awards (2005). Are o stea pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood (pentru film), în partea de sud, aria 6900. De asemenea, a primit premii din partea BAFTA, Screen Actors Guild, Chicago Film Critics Association, National Board of Review.

A mai fost recompensat cu Harvard’s Hasty Pudding Man of the Year Award, John Huston Award din partea Artists Rights Foundation, American Cinematheque Award, iar Empire Magazine i-a acordat lui Tom Cruise ”Legend of our Lifetime Award” în 2014, menţionează site-ul https://www.thefamouspeople.com/ .

Actorul s-a implicat şi în activităţi umanitare, devenind membru fondator în boardul Hollywood Education and Literacy Project. A participat şi susţinut multe activităţi ale unor organizaţii caritabile ca Barbara Davis Center for Childhood Diabetes, Elizabeth Glaser Pediatric AIDS Foundation, Friars Foundation, H.E.L.P., Jackie Chan Charitable Foundation.

A fost căsătorit cu actriţele Mimi Rogers (1987-1990), Nicole Kidman (1990-2001) şi Katie Holmes (2006-2012). De asemenea, a avut o relaţie, timp de trei ani, cu actriţa Penélope Cruz. Este tatăl a trei copii: Connor Cruise, Isabella Jane Cruise, Suri Cruise, pecizează site-ul https://www.thefamouspeople.com/ .

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet