Actriţa a asigurat totodată vocea personajului Mrs Potato Head în animaţia ”Toy Story 2” (1999), rol pe care l-a reluat în continuările din 2010 şi 2019 ale peliculei.

Graţie tonalităţii înalte a vocii, precum şi a temperamentului energic, Harris a transformat rolul Estelle Costanza într-o mamă ficţională îndrăgită de fani pentru insultele ei absurde.

Începând cu 1992, Harris a apărut în zeci de episoade de-a lungul a cinci sezoane din ”Seinfeld”.

Estelle îl cicăleşte atât de tare pe fiul ei, George, încât acesta încearcă fără succes să o convingă să se mute definitiv în Florida - departe de cartierul newyorkez unde este plasată acţiunea sitcom-ului.

”Ea este mama pe care o iubeşte toată lumea, chiar dacă e o pacoste”, a declarat Harris pentru Pittsburgh Post-Gazette în 1998.

Telespectatorii ”o consideră amuzantă, adorabilă şi guralivă. Dar eu nu aşa o interpretez. Eu o joc cu o crispare în suflet”, a povestit ea.

După terminarea celui de-al nouălea sezon al serialului ”Seinfeld”, Harris şi-a continuat cariera pe scenă şi pe marele ecran cu alte numeroase roluri. Ea a interpretat personajul Muriel în popularul serial Disney ”The Suite Life of Zack & Cody”, care a făcut-o cunoscută în rândul tinerei generaţii de telespectatori.

Harris s-a născut la New York în 1928 şi a copilărit într-o suburbie a oraşului Pittsburgh.

Şi-a descoperit talentul pentru comedie odată cu rolurile în piesele de teatru din liceu, care ”puteau face publicul să râdă isteric”, a declarat actriţa pentru People Magazine în 1995.

Harris aluat o pauză de la lumea spectacolului după ce s-a căsătorit, la începutul anilor 1950, dar a revenit la actorie odată ce copiii s-au făcut mai mari.

Impresarul ei a confirmat decesul actriţei în Palm Desert, California, potrivit agenţiei de presă Associated Press.

A lăsat în urmă trei copii, trei nepoţi şi un strănepot.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet