Actrița a dezvăluit acest lucru recent, la microfonul emisiunii radio a lui Howard Stern. În 2013, când avea (doar) 29 de ani, s-a înscris pentru a interpreta rolul soției lui DiCaprio, dar din nefericire nu a corespuns ideii echipei de realizatori asupra personajului.

"Cel mai ciudat lucru pe care l-am auzit despre mine a fost că aș fi prea sofisticată pentru un rol. M-am gândit atunci că nici nu este rău: nu am primit rolul, dar sunt o persoană sofisticată", a spus ea. Se pare însă că termenul folosit nu a fost "sofisticată". "După aceea am aflat că spuseseră „bătrână”. Am reușit la audiția pentru „Lupul de pe Wall Street”, dar nu mi s-a dat rolul. Eram prea bătrână pentru el", a adăugat Olivia Wilde.

Cu mult fairplay, actrița spune că i-a plăcut prestația lui Margot Robbie, cu șase ani mai tânără decât ea, cea care a fost aleasă în cele din urmă pentru personajul Naomi Lapaglia. Eșecul i-a fost îndulcit însă de rolul pe care l-a obținut în serialul "Vinyl". "Acest lucru arată că, dacă nu obții ceva, se poate întâmpla să ai parte de altceva", a spus Wilde, arătând astfel că aventura ei nefericită nu a făcut să-i dispară atitudinea pozitivă.

Citește și

loading...