Această organizație cu sediul la Berlin estimează că aproape 70% dintre țările din întreaga lume sunt considerate a avea "o problemă serioasă" de corupție printre funcționarii lor. Și niciunul dintre cele 177 de state analizate în 2013 nu a obținut un scor perfect.

Transparency International, organizație nonguvernamentală, realizează în fiecare an un indice de percepție a corupției în cadrul partidelor politice, poliției, sistemului de justiție și serviciilor publice în toate țările, un flagel care subminează dezvoltarea și lupta împotriva sărăciei.

"Corupția îi afectează pe cei mai săraci", a comentat pentru AFP unul dintre cercetătorii organizației, Finn Heinrich.

"Lucru care reiese din clasament: cele mai corupte țări sunt și cele mai sărace și, în acestea din urmă, cei mai puțin ajutorați suferă cel mai mult. Aceste state nu vor ieși niciodată din sărăcie dacă nu vor combate corupția", a adăugat el.

Printre țările care au scăzut cele mai multe poziții în indicele din 2013 se numără Siria, afectată de războiul civil, dar și Libia și Mali, ambele căzute pradă unor conflicte militare majore în ultimii ani.

"Corupția este extrem de legată de revoltele dintr-o țară, așa cum puteți vedea în Libia și Siria, țările care au înregistrat cea mai puternică agravare a corupției", a adăugat Heinrich.

"Dacă vă uitați la țările din coada clasamentului, veți găsi de asemenea Somalia. Sunt țări unde guvernul nu funcționează eficient, iar oamenii trebuie să recurgă la tot felul de mijloace pentru a obține servicii, a se hrăni și a supraviețui", a mai spus el.

În Afganistan, unde forțele armate ale NATO intenționează să se retragă anul viitor, după mai mult de un deceniu de prezență, "nu am observat progrese tangibile", a constatat el.

De asemenea în coada clasamentului, Coreea de Nord, "o societate totalitară completă retrasă", unde transfugii povestesc că foametea agravează și mai mult corupția, "deoarece trebuie să cunoști pe cineva corupt din cadrul partidului pentru a supraviețui".

Organizația subliniază totuși că este imposibil să măsori propriu-zis corupția, deoarece este vorba de un fenomen ilegal și disimulat.

Pentru a-și realiza indicele, Transparency adună opinii ale unor experți în această problemă din cadrul unor organizații precum Banca Mondială, Banca Africană pentru Dezvoltare sau Fundația germană Bertelsmann.

Organizația clasifică țările pe o scară de la 0 la 100, statul cu indicele "zero" fiind considerat cel mai corupt.

Noul clasament "relevă un tablou îngrijorător", precizează Transparency. "În timp ce o mână de țări obțin un bun rezultat, niciuna nu atinge perfecțiunea. Mai mult de două treimi au mai puțin de 50" de puncte, notează Transparency.

Ultimele țări clasate, Afganistan, Coreea de Nord și Somalia, au opt puncte, în timp ce performerii — Danemarca și Noua Zeelandă — afișează 91 de puncte.

În coada plutonului, cu scoruri între 10 și 19 puncte, se află Irak, Siria, Libia, Sudan, Sudanul de Sud, Ciad, Guineea Ecuatorială, Guineea-Bissau, Haiti, Turkmenistan, Uzbekistan și Yemen.

În fruntea clasamentului, cu scoruri între 80 și 89 de puncte, se situează, alături de Danemarca și Noua Zeelandă, Canada, Australia, Olanda, Elveția, Singapore, Norvegia, Suedia și Finlanda.