În şedinţa din 11 mai, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care a prelungit perioada de depunere a cererilor pentru acordarea subvențiilor aferente anului 2016, până la 31 mai (inițial, termenul limită era 16 mai). De asemenea, a stabilit câteva măsuri pentru a permite accesul fermierilor la plăţile directe şi la ajutoarele naționale tranzitorii.

Potrivit unui comunicat remis redacției de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), până în prezent, au depus cererea unică de plată pentru 2016 doar circa 600.000 de fermieri, din cei aproximativ 1.000.000 de fermieri- potențiali beneficiari ai plăților. Perioada de timp rămasă până la data de 15 mai (termenul inițial, până la care nu se percep penalități de întârziere- n.red), este insuficientă, datorită numărului mare de fermieri care încă nu și-au depus cererile, și anume, circa 400.000, dar și a complexității cererii unice de plată (formularul este stufos și necesită o sumedenie de date- n.red).

Urmează ca noua dată- limită de depunere a cererilor de către agricultori, și anume, 31 mai, să fie stabilită și comunicată prin ordin al ministrului Agriculturii, imediat după publicarea în Monitorul Oficial a OUG adoptată de Guvern.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și