ACL sector 2 a depus, duminică, 16 noiembrie, o plângere la poliţie pentru furtul unei ştampile de vot în secţia numărul 323 de la şcoala numărul 46 din sectorul 2 al Capitalei.

"Am fost informaţi de către reprezentanţii ACL din secţia de votare nr. 323, sector 2, că a dispărut ştampila de votare. În continuare au fost sesizate organele de cercetare penală prin apelul de urgenţă 112, timp în care reprezentantul ACL a formulat o întâmpinare prin care a solicitat suspendarea procesului de votare până la momentul ajungerii echipei operative în vederea cercetării la faţa locului, precum şi numărarea buletinelor de vot din secţia respectivă. Aceste solicitări au fost refuzate de către preşedintele secţiei de votare, iar procesul de vot a continuat, deşi se cunoştea faptul că una din ştampile de vot a dispărut.

Faţă de cele prezentate vă rugăm să luaţi toate măsurile care se impun în vederea stopării acestei acţiuni frauduloase", se arată în plângerea formulată de ACL către Poliţia sectorului 2.

Un alegător din Piteşti este suspectat că şi-a filmat buletinul de vot. Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz. "Există o suspiciune pentru filmarea unui vot într-o secţie de la Universitatea Constantin Brâncoveanu. (...) Cazul este în cercetare în acest moment", a declarat prefectul judeţului Argeş, Mihail Oprescu.

El a adăugat că au mai existat câteva sesizări la 112 privind posibile nereguli, însă nu s-au înregistrat incidente importante în timpul procesului de votare.

"Până la acest moment, procesul electoral este în parametri normali, fără incidente majore. Au fost câteva apeluri la 112, care sunt în curs de cercetare. (...) Nu au fost incidente la deschiderea secţiilor şi la predarea către preşedinţii secţiilor de vot, totul a decurs normal, în parametri de maximă legalitate şi transparenţă", a precizat Mihail Oprescu.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 TURUL II. Bistriţa-Năsăud: Pungi cu alimente, atârnate de porţile unor localnici

Mai multe pungi cu produse alimentare au fost găsite, duminică dimineaţa, atârnate în porţile locuitorilor din satul Rusu Bârgăului, comuna Josenii Bârgăului. Reprezentanţii ACL Bistriţa-Năsăud au sesizat Biroul Electoral Judeţean, considerând că este vorba de mită electorală.

"Vă semnalăm că în dimineaţa zilei de 16 noiembrie 2014, în jurul orelor 7,30, pe raza localităţii Rusu Bârgăului din comuna Josenii Bârgăului, au fost găsite la fiecare imobil casă de locuit, puse în poartă, pungi de culoare portocalie care conţineau un litru de ulei, un kilogram de zahăr şi un kilogram de făină, astfel încât oamenii care s-au trezit să meargă la vot găseau aceste pungi în poartă", se arată în sesizarea depusă de ACL.

Pungile nu erau incripţionate cu însemnele vreunui partid.

Cei de la ACL au cerut BEJ să sesizeze organele în drept, care să îi identifice pe făptuitori, "pentru ca alegerile să se desfăşoare într-un cadru legal, fără influenţarea electoratului".

Sesizarea ACL a fost însoţită de mai multe poze cu aceste pungi găsite atârnate în porţi şi cu conţinutul acestora.

Purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că, în acest caz, se fac verificări "pentru a se stabili dacă se întrunesc elemente constitutive ale unei infracţiuni".

Şase sesizări privind incidente la scrutinul de duminică au fost semnalate până la ora 11.00, în urma a două dintre acestea fiind deschise dosare penale, unul pentru un bărbat care şi-a fotografiat buletinul de vot, iar altul, în cazul unui bătrân agresat în apropierea secţiei de votare.

"De la deschiderea secţiilor de votare, în întreaga ţară au fost înregistrate şase sesizări privind diverse incidente însă vă asigurăm că toate semnalările pe care le vom primi astăzi vor fi verificate punctual indiferent de modalitatea prin care acestea vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor", a spus purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

A fost deschis un dosar penal în judeţul Bacău, unde un bărbat de 35 de ani şi-a fotografiat buletinul de vot în timp ce se afla în cabina de votare, situaţia fiind sesizată Poliţiei de membrii comisiei de votare. "Infracţiunea este de violare a confidenţialităţii votului, aşa cum este prevăzută şi pedepsită de art. 389 din Codul Penal", a precizat Dajbog.

Un alt dosar penal a fost întocmit în judeţul Gorj pentru un bărbat de 58 de ani care a agresat fizic şi verbal un bătrân în apropierea secţiei de votare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet