”Până cel mai târziu cu 23 de zile înaintea datei scrutinului, adică până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă pentru scrutinul respectiv”, potrivit prevederilor legale.

Cetăţenii care nu s-au înscris în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă vor fi înscrişi în listele suplimentare dacă fac dovada cu actul de identitate că au adresa de reşedinţă pe raza secţiei de votare la care s-au prezentat la vot.

La alegerile locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa, după caz.

Alegătorii votează numai la secţia la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţa şi unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă (alegătorii cetăţeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetăţeni ai Uniunii Europene).


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și