Oficialii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Maramureş au făcut publice primele rezultate în cazul de la Ocna Şugatag de săptămâna trecută. Atunci, 40 copii au necesitat îngrijiri medicale de specialitate după ce au servit masa la Hotelul Eurosind din staţiune, unde erau cazaţi în tabără. „Nu a fost vorba despre o toxiinfecţie alimentară, ci mai degrabă despre un focar de boală diareică acută infecţioasă. Cauza a fost consumul de alimente contaminate, respectiv de apă contaminată. Acestea aveau germeni peste limita maximă admisă, deci standardele nu au fost respectate. Nu am putut stabili dacă erau sau nu proaspete. Practic, nu au fost respectate normele de transport, manipulare, depozitare sau gătire. Traseul este lung, nu putem şti exact unde s-a greşit sau poate s-a greşit în mai multe faze. Cert este rezultatul – încărcarea cu germeni a acestor meniurilor şi a apei”, a declarat Carmen Sima, directorul adjunct al DSP Maramureş.

Hotelul, medicul din Ocna şi clubul organizator - sancţionaţi

Autorităţile au dispus de urgenţă măsuri împotriva organizatorilor, respectiv a gazdelor cantonamentului. „Alimentele au fost servite de către acea unitate hotelieră. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au decis sistarea blocului alimentar până la finalizarea anchetei. Însă, şi apa a fost contaminată, ea provenind de la o sursă neamenajată. Aici, vina aparţine organizatorului, respectiv acel club sportiv. A fost sancţionat imediat. De asemenea, a fost sancţionat şi medicul de la centrul de permenenţă din Ocna Şugatag care i-a preluat pe copii. Conform procedurii, el trebuia să anunţe situaţia la DSP Maramureş imediat ce i-a consultat pe copii. Cum n-a făcut asta, a fost şi el sancţionat. Amenzile sunt cuprinse între 4.000 şi 5.000 lei”, a mai arătat Carmen Sima.

Citește și

loading...