"Mie mi se pare un lucru foarte bun. Noi, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, suntem regionalizaţi de trei ani şi jumătate. Este în fază de proiect. În ceea ce ne priveşte pe noi, ca regiune Bucureşti-Ilfov, lucrurile au stat foarte bine pentru că s-a adus Serviciul de Ambulanţă al judeţului Ilfov la acelaşi regim de dezvoltare cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti. Saltul s-a văzut", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Alis Grasu.

Potrivit acesteia, regionalizarea prezintă mai multe avantaje.

"Avantajele regionalizării sunt: o mai bună distribuire a bugetului şi o dezvoltare unitară a sistemului de urgenţă, pentru că până la urmă către acest lucru se tinde", a explicat Grasu.

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică, până pe 22 septembrie, proiectul de hotărâre de guvern privind înfiinţarea serviciilor regionale de ambulanţă.

Proiectul prevede înfiinţarea Serviciului Regional de Ambulanţă Nord-Vest, Serviciului Regional de Ambulanţă Centru, Serviciului Regional de Ambulanţă Vest, Serviciului Regional de Ambulanţă Sud-Vest, Serviciului de Ambulanţă Sud, Serviciului de Ambulanţă Sud-Est, Serviciului de Ambulanţă Nord-Est.

Citește și

loading...