Cele 77 de efective angrenate au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, paza locațiilor de carantinare. Efectivele structurilor prezente la datorie pentru a preveni și limita infecția cu noul Coronavirus au desfășurat activități de informare a cetățenilor cu privire la măsurile stabilite de către autorități în perioada stării de alertă.

Prin punctele de trecere a frontierei de stat au sosit în țară 77 de maramureșeni, care în conformitate cu prevederile legislației în vigoare au intrat în autoizolare la domiciliu. Pentru executarea misiunilor au fost utilizate 23 mijloace de mobilitate. Au fost verificate cu privire la respectare măsurii de izolare la domiciliu peste 180 de persoane.

Populația a fost informată cu privire la interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane cu următoarele excepții:

- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

- deplasarea pentru realizarea de activități agricole; deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

- deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

- deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

- deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane; deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

- deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu, respectiv justificarea deplasării prin declarația pe propria răspundere.

De asemenea, cetățenilor le-a fost precizat faptul că sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, concerte sau orice alte întruniri în spații deschise, precum și de activități culturale, științifice, artistice, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine și de tratament balnear desfășurate în spații închise.

Zona metropolitană include următoarele localități: Municipiul Baia Mare, oraşele: Baia Sprie, Cavnic, Seini, Şomcuta Mare, Tăuţii Măgherăuş, comunele: Cerneşti, Cicârlău, Coaş, Copalnic Mănăştur, Coltău, Dumbrăviţa, Groşi, Mireşu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălăşeni, Valea Chioarului.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate pe perioada stării de alertă și să conștientizeze că măsurile stabilite de către autorități sunt pentru a proteja sănătatea cetățenilor, pentru a preveni și limita răspândirea COVID-19.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet