Un şofer de ambulanţă din Cluj a fost amendat şi i-a fost suspendat permisul pentru că circula cu

147 lilometri la oră, în drum spre un spital. Bărbatul era angajat al unui serviciu de ambulanţă privat, iar ambulanţa era destinată transportului pacienţilor, neavând girofar şi sirenă.

Cristian a dus, în 27 ianuarie, o pacientă de la Cluj spre Galaţi. În judeţul Vrancea, femeii i s-a făcut rău, iar ambulanţierul a apăsat mai tare pedala de acceleraţie pentru a ajunge la spitalul din Focşani. O echipă de la poliţia rutieră din oraş l-a oprit şi l-a amendat.

„Mi-a spus că trebuie să întocmească un proces verbal pentru că am încălcat legea, am depăşit limita de viteză. L-am rugat să mergem în unitatea UPU, să întocmim procesul acolo, şi din nou a refuzat”, a relatat ambulanţierul Cristian Marcu, relatează Observatornews. A ajuns la Spital cu două ore mai târziu

Pentru că femeia se simţea rău şi poliţistul nu se lăsa înduplecat, ambulanţierul a sunat la 112. ”Au mai venit două echipaje de Poliţie la faţa locului şi unul dintre ele m-a ajutat să ajung de urgenţă la UPU Focşani”, a relatat acesta, conform observatornews.ro. Reprezentanţii Poliţiei au precizat că bărbatul a fost oprit în trafic în jurul orei 16, iar pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, în Focşani, aproape două ore mai târziu, la ora 17.46.

„Mi-au pus viaţa în pericol. Eu dacă făceam stop cardio-respirator?”

Pacienta din maşină, Angela Zaharia, sare în apărarea celui rămas fără permis, deci nu va mai putea munci: ”Mi-au pus viaţa în pericol. Eu dacă făceam stop cardio-respirator? Acel şofer era disperat să mă ducă urgent, să-mi dea oxigen să respir. Iar pe domnul poliţist nu l-a interesat nimic. Avea un act la mână care dovedea că el însoţea un pacient şi că era nevoie să se deplaseze la o Unitate de Primiri Urgenţe pentru că starea mea s-a degradat. Acel poliţist efectiv nu i-a dat voie. Vreau să fac o plângere penală, dar acum încă îmi este rău, mă chinui”.

Codruţa Neagu, manager la Spitalul Judeţean Focşani, a susţinut că femeia avea „atacuri de panică, tulburări anxio-depresive în tratament. Doamna este cu un carcinom mamar stâng.” Femeia a fost stabilizată şi transferată la Galaţi.

Ambulanţierul din Cluj rămâne cu permisul suspendat

Medicii au reuşit să o stabilizeze, după care au transferat-o la Galaţi. Reprezentanţii Poliţiei din Vrancea susţin că agentul a respectat legea.

Reprezentanţii Poliţiei din Vrancea susţin că agentul a respectat legea: ”Viteza a fost de 142 de kilometri pe oră. Aşa s-a înregistrat pe aparatul radar. Conducătorul auto a fost sancţionat conform OUG 195 din 2002 republicat, fiind dispusă măsura complementară a reţinerii permisului pentru o perioadă de 90 de zile.” Ambulanţierul din Cluj a apelat la un avocat pentru a ataca sancţiunea. Deocamdată, tânarul din Cluj rămâne cu permisul suspendat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și