Pentru a doua oara in acest an, proportional cu cresterea salariului minim pe economie, potrivit legii, s-a majorat si valoarea amenzilor pentru contraventiile savarsite de participantii la trafic. Amenda record pentru soferii indisciplinati va fi de 8.000 lei, reprezentand contravaloarea a 100 puncte de amenda, care poate fi aplicata persoanelor juridice.

„Avand in vedere dispozitiile articolului 98, aliniatul 2, din Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit careia un punct de amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, incepand cu data de 1 iulie 2013, valoarea unui punct de amenda va fi 80 de lei”, a declarat Cecilia Grozavu, purtator de cuvant IPJ Maramures.

Parerile in randul soferilor sunt impartite. O parte dintre acestia considera ca amenzile sunt si asa prea mari in raport cu salariile, in vreme ce altii considera ca doar o astfel de crestere i-ar putea civiliza pe conducatorii auto indisciplinati. “Nasol! E destul de rau ca va trebui sa platim mai mult de acuma. Nu cred ca era necesara aceasta majorare”, a marturisit un tanar sofer.

“La cati bani castigam, nu cred ca era cazul. Poate ca unii soferi ar trebui penalizati mai mult, dar nu cred ca la toate greselile pe care le facem in trafic ar trebui sa creasca punctul de amenda. La unele: la viteza, la alcool, la astea poate, dar la restul... Si asa sunt prea mari”, a fost de parere un alt sofer.

Un alt baimarean a explicat ca “daca se incalca legislatia, asta este, sa fim si noi mai civilizati in trafic. Solutia ar fi sa respectam regulile de circulatie”.

Amenzile pentru primele patru clase de contraventii variaza intre 160 si 1.600 lei. Primele patru clase de contraventii cuprind abaterile penalizate cu pedepse cuprinse intre 2 si 20 de puncte amenda, in vreme ce clasa a cincea de contraventii prevede amenzi cuprinse intre 1.680 si 8.000 de lei pentru persoanele juridice. Pentru a calcula cuantumul unei amenzi, soferul trebuie sa inmulteasca numarul de puncte primite cu valoarea unui punct-amenda, respectiv 80 lei.

Citește și

Comentarii