Autoritățile de la Washington ar putea să-i revoce cartea verde starului în vârstă de 19 ani, care este originar din Ontario, Canada, în urma campaniei oficiale We The People demarate împotriva lui. Conform legilor în vigoare, autoritățile americane trebuie să se pronunțe în termen de 30 de zile cu privire la o astfel de petiție, odată ce adună cel puțin 100.000 de semnături.

Această campanie a fost demarată în urma arestării lui Bieber de săptămâna trecută, la Miami, când a fost prins participând la curse ilegale de mașini, în stare de ebrietate și fără un permis auto valabil. Mai mult decât atât, tânărul a încercat să le opună rezistență polițiștilor care l-au arestat.

"Noi, poporul american (...) dorim ca periculosul, distrugătorul și consumatorul de droguri Justin Bieber să fie deportat și să i se retragă cartea verde (...) Nu numai că reprezintă o amenințare la adresa americanilor, dar exercită și o influență nefastă asupra tineretului american. Noi, poporul, dorim excluderea lui Justin Bieber din societatea noastră", conform textului petiției.

Între timp, în afara problemelor cu legea pe care le are la Miami, Justin ar putea fi pus sub acuzare și la Los Angeles pentru că a provocat pagube de 20.000 de dolari proprietății unui vecin pe care l-a bombardat cu ouă. Polițiștii din Los Angeles au anunțat că au înaintat dovezile adunate în acest caz unei instanțe care se va pronunța cu privire la punerea lui Bieber sub acuzare.

Citește și

Comentarii