Acesta reclamă că Guvernul a modificat prin ordonanță, la finalul săptămânii, Legea Dialogului Social, pentru a exercita „presiuni” asupra greviştilor. Întrebat dacă, în acest context, se conturează scenariul amânării examenelor naţionale, Marius Nistor a răspuns: „Este posibil orice”.

„Răspunsul l-au primit la ultima acţiune de protest şi a fost un răspuns categoric: Nu. Noi am dat un răspuns la o acţiune la care au participat 14.000 de oameni în faţa Guvernului şi nu numai. S-a schimbat ceva radical între timp? Cu un pic de bani şi că au redenumit primele, îmi pare rău, dar nu asta aşteaptă colegii noştri”, a declarat Marius Nistor duminică, pentru News.ro, întrebat cum răspuns angajaţii din sistemul de educaţie noi oferte anunţate duminică de Guvern prin vocea purtătorului de cuvânt, Dan Cărbunaru.

Nistor a precizat că profesorii nu vor renunţa la protestul anunţat pentru marţi, în Capitală, în Piaţa Victoriei şi la Palatul Cotroceni, acţiune la care sunt aşteptaţi 20.000 de salariaţi din educaţie.

„Continuă acţiunile de protest şi în alte mari oraşe” a anunţat Nistor.

În ceea ce priveşte faptul că proiectul de act normativ anunţat duminică a fost publicat deja pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi pus în transparenţă publică, liderul sindical spune: „Nu mă interesează ce apare pe site-ul Ministerului Fondurilor sau ce se discută la nivel de Guvern, pe mine mă interesează ce comentează colegii noştri din unităţile de învăţământ care au făcut cinci zile de grevă şi care de luni continuă acţiunea de protest. Asta contează! Iar Guvernul acesta cu bune intenţii, în ghilimele, îşi permite să modifice Legea Dialogului Social, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, aşa, la sfârşit de săptămână, ca să exercite presiuni asupra colegilor noştri! Aşa că nu mă interesează ce discută Guvernul pe site-urile lor! Să vină cu o ofertă corectă, cu o soluţie corectă în faţa colegilor noştri şi dacă au neclarităţi să meargă în şcoli!”

Întrebat dacă, în acest context, se conturează scenariul amânării examenului de bacalaureat şi a Evaluării Naţionale, Marius Nistor a răspuns: „Este posibil orice atâta vreme cât avem un astfel de comportament din partea Guvernului”.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și