“Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Oradea, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către CREMENE CĂLIN-VASILE.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. CREMENE CĂLIN-VASILE a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, precizează Agenția Națională de Integritate.