Potrivit autorităţilor, edilul a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală. Cu alte cuvinte, în calitate de primar, a emis dispoziții prin care și-a angajat fiicele și ginerele în cadrul Primăriei Comunei Repedea și a semnat contractele individuale de muncă ale acestora.

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Ţiudic Pavel a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 301 din Codul Penal al României. „ȚIUDIC PAVEL a încălcat dispozițiile art. 75, alin. (1), lit a) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv”, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii sunt obligaţi să nu emită o dispoziţie care produce un folos material pentru rudele sale de gradul I”, precum șidispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică” se arată în comunicatul emis de Autoritatea Naţională de Integritate.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ţiudic Pavel a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate a mai constatat în cazul primarului din Repedea și existența stării de incompatibilitate Starea de incompatibilitate și cea de conflict de interese au intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, precum și a adoptării unor decizii prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soț sau rudele sale de gradul I ori pentru un afin până la gradul II inclusiv. Țiudic Pavel s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 25 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Comunei Repedea, Jud. Maramureș, și funcția de administrator al S.C. Tiudic S.R.L. Astfel, edilul nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

CJ Maramure?

Instructor auto-moto Sighet

Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!