În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului vor fi excedentare.

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru luna octombrie, spun meteorologii în prognoza pentru perioada 23 septembrie - 21 octombrie.

Săptămâna 23.09.2024 – 30.09.2024

Valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordice şi centrale şi în general deficitar în restul teritoriului, cu precădere în sud-est.

Săptămâna 30.09.2024 – 07.10.2024

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei în cea mai mare parte a ţării.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului vor fi excedentare.

Săptămâna 07.10.2024 – 14.10.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 14.10.2024 – 21.10.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, exceptând vestul şi nord-vestul teritoriului, unde regimul pluviometric va fi uşor excedentar.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și