Știri Sighet247.ro: APIA - Ajutoare financiare excepţionale pentru producătorii de lapte. Care sunt condițiile pentru acordarea banilor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informază producătorii agricoli că în data de 12 aprilie a fost publicată în Monitorul Oficial o hotărâre privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul UE.

APIA - Ajutoare financiare excepţionale pentru producătorii de lapte. Care sunt condițiile pentru acordarea banilor Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștință producătorilor agricoli că în data de 12 aprilie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 253, Hotărârea nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.

Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice (PJ), persoane fizice (PF), persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II), şi intreprinderi familiale (IF) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a. Deţin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) la data depunerii cererii;

b. Au livrat/vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;

c. Să deţină Registrul Individual al Exploataţiei (RIE) cu cod ANSVSA;

d. Produc şi livrează/vând direct lapte la data depunerii cererii.


Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.

Cererile pentru această schemă de ajutoare de adaptare excepţională destinată producătorilor de lapte se depun la Centrele APIA până la data de 2 mai 2017, inclusiv, însoţite de următoarele
documente (care se prezintă şi în original):

a. Copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică;

b. Copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF;

c. Copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte existente în exploataţie

O nouă formă de malarie, imună la tratament, pe cale să se răspândească global
VIDEO – Doi bărbaţi înșală o vânzătoarele de la un magazin non-stop din Baia Mare
Un bărbat a făcut infarct într-un SPA din Baia Mare
HANDBAL - Liga Națională: Minaur pierde la Turda
Șase voluntari au stat într-un dom din Hawaii, simulând opt luni cum ar fi viața pe planeta Marte
Papa Francisc nu îi va grația niciodată pe pedofili
JOIA NEAGRĂ - Trei maramureşeni s-au sinucis la scurt timp unul după celălalt
Amendă usturătoare pentru un bărbat din Borşa
Bărbat reținut după ce a încercat să intre ilegal în țară fără să efectueze controlul de frontieră
BORȘA - Închisoare cu suspendare şi 16.000 de euro plătiţi statului pentru o capră braconată în Munții Rodnei
ULTIMA ORĂ - Borșeanul care și-a înjunghiat soția și soacra a fost arestat preventiv
PAGUBE - 250 de indicatoare rutiere distruse de furtuna din 17 septembrie pe șoseaua Baia Sprie - Bârsana
LEORDINA - Un adolescent de 18 ani din localitate şi-a pus capăt zilelor
Clădirea Poștei din Sighetu Marmației, pericol pentru cetățeni. Zeci de cărămizi au căzut pe trotuar
ANM: Informare meteo de vreme rece în toate regiunile țării, până vineri seara; precipitații mixte în zona montană înaltă
Amenzi de 30.000 lei aplicate de ITM Maramureș pentru munca la negru, în august
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 21 septembrie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 21 septembrie
Sarasău - Ucrainean arestat preventiv după ce a vrut să mituiască un poliţist de frontieră
Un elev de liceu a ajuns la spital cu faţa TUMEFIATĂ după ce a refuzat AVANSURILE unei COLEGE de clasă!
Oameni loviți de fulger în Vaslui. Doi bărbați au murit
ATENȚIONARE METEO! - COD GALBEN de inundații în Maramureș!
Degajarea copacilor de pe drumurile maramureșene, o problemă de birocrație
Dragomirești - Conflict deschis la școală
Cutremur puternic în Mexic: peste 240 de morți. Prima reacție a MAE
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş miercuri, 20 septembrie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 20 septembrie
Reacția Kaufland la filmarea cu ouăle vopsite
ATENȚIONARE METEO! – Informare meteorologică de vreme rea în Maramureş începând de azi
Circulația rutieră se desfășoară în ambele sensuri pe DN 18. Pompierii și echipele de la electrica încă sunt pe teren
Maramureşean de 37 de ani prins la braconaj
DIICOT - Percheziţii în Maramureş pentru destructurarea unui grup infracțional axat pe plasarea de dolari falşi la case de schimb valutar
Incident grav - Sighetean preluat de elicopterul SMURD după ce a căzut de pe acoperişul unei case
Moment istoric în tenis: se renunţă la arbitri! Cum se vor lua toate deciziile
FOTO - Autoturism căutat de autoritățile din Italia, descoperit la P.T.F. Sighet