Aproape 300.000 de certificate digitale UE au fost generate joi, până la acestă oră, prin intermediul portalului dedicat administrat de STS.

Mai precis, este vorba despre 296.952 de certificate, din care:

281.784 - se referă la persoane care au fost vaccinate;
7.427 - se referă la persoane recuperate după boală;
7.741 - se referă la persoane testate.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a emis, în primele ore de la lansarea platformei, peste 100.000 de certificate digitale UE privind Covid, dintre care aproape 80.000 de certificate de vaccinare, a anunțat purtătorul de cuvânt al STS.

„A fot înregistrată o cerere foarte mare de generare a certificatelor, mai ales de la momentul lansării. Platforma a fost lansată la ora 8.10, iar acum sunt peste 100.000 de certificate generate. Practic după două ore de la lansare, la ora 10.10 am avut aproape 80.000 de certificate de vaccinare emise”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al STS, locotenent-colonel Cătălin Chirca.

Potrivit sursei citate, au fost emise peste 2.200 de certificate de testare și 2.100 de certificate de recuperare.

Portalul https://certificat-covid.gov.ro a fost lansat joi, 1 iulie, pe această platformă "cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID".

Citește și

Comentarii