Cifrele îi îngrijorează pe specialiștii români care au fost luați prin surprindere de numărul mare de români bolnavi de diabet sau care sunt pe cale să se îmbolnăvească de această maladie.

"Am avut, personal, două surprize. Am avut surpriza zonelor cu cea mai mare prevalență și zonelor cu cea mai mică prevalență. Și am avut surpriza unei diferențe pe care nu o așteptam atât de mare între sexe, prevalența foarte mare a diabetului zaharat la bărbați comparativ cu femeile. (...) Și procentul relativ mare. (...) Avem înregistrat oficial în țară în jur de 5 % din populație și ne-am trezit de fapt cu un procent dublu. E o surpriză. (...) Ne așteptam să fie mai mult diabet, dar parcă nu atât de mult și nu atât de mult prediabet. Nu ne așteptam să avem un procent de 20 % prediabet", a declarat miercuri, într-o conferință de presă, Dr. Maria Moța, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Potrivit acesteia, în topul regiunilor cu cei mai mulți diabetici se află sudul țării, unde s-a înregistrat o prevalență a diabetului de 13,39%, urmată de regiunea București-Ilfov, cu 12,79%. Pe locul trei în topul prevalenței diabetului se află regiunea de Nord-Est (12,38%), urmată îndeaproape de regiunile Sud-Vest (12,1%), Nord-Vest (11,69%) și Sud-Est (10,44%). La polul opus, datele studiului arată că regiunile cu cei mai puțini diabetici sunt Vestul (8,2%) și Centrul (9,99%) țării.

Întrebată de ce sunt mai mulți români cu diabet în județele Argeș, Teleorman, Prahova, Ialomița, Giurgiu și Călărași, Dr. Maria Moța a spus că, deocamdată, specialiștii români nu au găsit o explicație.
"Nu am găsit niciun fel de explicație. (...) Nu știu dacă vom găsi o explicație, dar e certitudine", a spus dr. Maria Moța.

Dintre pacienții cu diabet zaharat, 20,69% au reprezentat cazuri nou depistate, iar 79,31% erau deja în evidența medicilor de familie. În România, față de restul Europei, diabetologii au reușit să depisteze foarte mulți pacienți, în realitate doar 20 % din bolnavi rămân fără să fie luați în evidențe.

"Cum ne explicăm că în România, 20 la sută sunt nediagnosticați, când în lume sunt zone în care 50 % nu sunt diagnosticați, iar în Europa sunt peste 30 la sută nediagnosticați? Dacă stăm la un capitol bine, la acesta stăm bine", a mărturisit dr. Maria Moța.

O altă mare problemă a medicilor români este faptul că unii români cu diabet nu doresc să se știe de boala lor, cei mai mulți de frică că își vor pierde locul de muncă.
"În România, dacă noi avem înregistrați la centrele județene numai 5 % din populația între 20 și 79 de ani, ca având diabet zaharat, iar în realitate procentul este de peste 9 %, deci aproape unu din doi nu e luat în evidență și nu e declarat ca diabet zaharat", a explicat dr. Maria Moța.

Teama că, dacă se știe de boala lor, nu mai au un loc de muncă, face ca tot mai mulți români să își ascundă diabetul.
"Ce vă pot spune din viața de zi cu zi, o mare parte dintre salariați doresc să-și țină sub tăcere diagnosticul de diabet zaharat din teama de a nu fi, în caz de restructurări, primii pe listele de concedieri, de pensionare precoce (...). De teamă că nu își pot menține o anumită funcție la locul de muncă sau politicienii, în mare parte, doresc să se mențină secretul asupra bolii și atunci refuză luarea în evidență", a arătat dr. Maria Moța.
Potrivit acesteia, medicii sunt obligați să anunțe angajatorii și chiar și poliția, în anumite situații, deși pacienții cu diabet nu doresc să se știe de boala lor.
"Sigur că medicul diabetolog trebuie să aibă foarte mult discernământ și să știe până unde poate păstra acest secret, pentru că sunt o serie de pacienți care trebuie declarați și chiar noi îi anunțăm la locurile de muncă și la nivelul poliției, mai ales pe cei insulino-dependenți, care sunt purtători de arme, care conduc, care au meseria de șofer pe mijloace publice și care ar putea pune în pericol nu numai viața lor, ci și a celor din mașină sau a celor de pe stradă", a spus dr. Maria Moța.

Răspunzând unei întrebări a corespondentului AGERPRES, specialistul diabetolog a spus că românii merg, de obicei, la medicul diabetolog în cele mai multe cazuri când se depistează diabetul zaharat.

Studiul PREDATORR este realizat în premieră națională, realizarea acestuia a durat un an și jumătate și arată exact câți români suferă de diabet. Pentru acest studiu a fost folosit un eșantion reprezentativ de 3.000 de persoane din 101 centre din România.

Rezultatele finale ale studiului epidemiologic PREDATORR mai arată că peste 80% din populația adultă a României cu vârsta cuprinsă între 20-79 de ani prezintă anomalii ale lipidelor sanguine, în timp ce peste 2,6 milioane de români, cu vârsta cuprinsă între 20-79 de ani, au hiperuricemie (sindrom caracterizat prin creșterea nivelului de acid uric în sânge).

PREDATORR a fost dat publicității în prima zi a celui de-al 40-lea Congres al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, desfășurat la Sibiu, în perioada 21-24 mai 2014.

Citește și

loading...