Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU, a declarat pentru AGERPRES că în autocar se aflau 47 de persoane, printre care şi cei doi şoferi.

Potrivit acesteia, în urma impactului şapte persoane au fost rănite.
Prof. univ dr. Diana Cimpoieşu, coordonatorul SMURD, a declarat că un elicopter s-a deplasat la locul accidentului şi a preluat unul dintre pasageri, acesta fiind foarte grav rănit. El va fi dus la Spitalul Universitar Sf. Spiridon din Iaşi.

Tot cu acelaşi elicopter va fi adus la spital un alt pasager care a suferit un traumatism cranio-cerebral. Medicul spune că celelalte 5 persoane au suferit răni, dar sunt conştiente.

Citește și

loading...