Vedeta a publicat mai multe fotografii pe pagina sa de Instagram în care poartă un inel cu perlă şi diamant pe mâna stângă. ”Pentru totdeauna şi încă puţin”, a scris cântăreaţa în descrierea fotografiei.

Grande, în vârstă de 27 de ani, se află într-o relaţie cu Gomez, care are tot în jur de 20 de ani, de mai puţin de un an.

Cuplul locuieşte în prezent la locuinţa Arianei Grande din Los Angeles, respectând restricţiile de izolare la domiciliu, potrivit relatărilor din presă. ”Sunt extrem de fericiţi, sunt atât de încântaţi. Este un moment fericit pentru ei, iar părinţii lor, atât ai ei, cât şi ai lui sunt entuziasmaţi”, potrivit unei surse citată de revista americană People.

La sfârşitul lunii octombrie, Grande a lansat cel de-al şaselea album, ”Positions”, care a urcat pe primele poziţii ale topurilor britanice şi americane.

Single-ul principal i-a adus de asemenea cântăreţei primul loc în topuri pe ambele maluri ale Atlanticului.

Cântăreaţa a mai fost logodită cu actorul american de comedie Pete Davidson, dar cei doi s-au despărţit în urmă cu doi ani.

În februarie anul acesta, cântăreaţa a fost fotografiată în timp ce se săruta cu noul ei iubit, Gomez, la un restaurant din Los Angeles.

În mai, cei doi şi-au făcut pentru prima dată apariţia împreună în public în cadrul videoclipului melodiei ”Stuck With U”, realizat de Grande împreună cu Justin Bieber.



Gomez a copilărit în California de Sud şi activează în domeniul bunurilor imobiliare de lux de cinci ani, potrivit biografiei sale de pe site-ul AKG.

În mai, Grande a transmis un mesaj emoţionant fanilor la trei ani de la atacul cu bombă de pe Manchester Arena.

”Nu trece nicio zi în care să nu ne simţim încă afectaţi cu toţii”, a scris aceasta pe pagina sa de Instagram.

Pe 22 mai 2017, după ce Grande îşi încheiase concertul de pe Manchester Arena, un terorist a detonat un explozibil artizanal care a ucis 22 de persoane.

Vedeta, care spune că suferă de sindrom post-traumatic în urma acelui incident, a revenit anul trecut în Manchester pentru a participa la parada Pride.

Citește și