"După luni de lupte grele, forţele armate ucrainene l-au părăsit" pentru a "se replia pe poziţii pregătite", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Grupului Est al armatei ucrainene, Serghii Cerevatîi, refuzând totuşi să precizeze când a avut loc această retragere.

Grupul paramilitar rus Wagner anunţase preluarea sub control a Soledarului încă din 11 ianuarie, anunţul său fiind urmat de cel al armatei ruse în 13 ianuarie. Acest mic oraş din regiunea Doneţk, unde au rămas doar 500 de locuitori din cei aproximativ 11.000 de dinainte de război, cunoscut pentru minele sale de sare, este situat în apropiere de Bahmut, un alt punct fierbinte în estul Ucrainei.

Ucrainenii au refuzat până acum să recunoască pierderea acestei localităţi.

Importanţa strategică a Soledar este contestată, think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciind că nu este vorba de "o dezvoltare semnificativă pe plan operaţional".

Armata rusă prezintă în schimb cucerirea Soledar ca pe o etapă-cheie în vederea încercuirii oraşului vecin, Bahmut, pe care încearcă să-l cucerească din vară şi unde ambele tabere se confruntă cu pierderi grele.

Retragerea din Soledar a "fost controlată, nu a avut loc niciun fel de încercuire sau capturare masivă de soldaţi ai noştri", a asigurat Cerevatîi, care a dezminţit că soldaţii ucraineni ar fi "dat bir cu fugiţii".

Înainte de a se retrage, trupele ucrainene "au provocat pierderi incredibile" ruşilor, a asigurat acesta, subliniind că strategia ucraineană în această regiune constă în "epuizarea inamicului".

Un responsabil separatist instalat de Moscova în estul Ucrainei a revendicat miercuri un progres al trupelor ruse la Bahmut, menţionând Soledar ca factor determinant.

Dar Serghii Cerevatîi susţine că afirmaţiile acestuia "nu corespund realităţii". "Luptele continuă. Situaţia este dificilă, dar sub control", a adăugat el.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și