După slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoţi la Biserica Mântuleasca din Craiova, Petrică Mîţu Stoian a fost înmormântat în Cimitirul Ungureni, unde îşi pregătise locul de veci.

Interpretul de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, care se afla în recuperare post-COVID, a murit, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Reşiţa. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, starea pacientului era deja una gravă când a fost internat.

"Starea lui nu a fost deloc bună (...). Se ştie că există long-COVID-ul care lasă nişte sechele, începând de la afectarea creierului (...). Dacă boala este mai gravă, plămânul suferă şi este predispus să se supra-infecteze. Cred că acest lucru s-a întâmplat şi la el. Din păcate, a dus o bună parte pe picioare, ca apoi să se deprecieze rapid. Din păcate, în şocurile septice deprecierea se produce foarte rapid dacă nu se intervine medicamentos", a declarat, într-o intervenţie telefonică la România TV, doctorul Cosmin Librimir, directorul medical al SJU Reşiţa.

Medicul a precizat că pacientul avea şi alte afecţiuni medicale, pentru care se afla sub tratament cu anticoagulante.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa efectuează cercetări legate de moartea solistului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, pe rol fiind înregistrat, luni, un dosar penal având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă.

"În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, remis AGERPRES.

Reprezentanţii spitalului din Reşiţa au transmis, luni, către IPJ Caraş-Severin o informare despre decesul solistului de muzică populară, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sesizându-se din oficiu despre acest caz.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, medicii legişti au efectuat autopsia, însă rezultatele acesteia nu vor fi făcute publice, deocamdată, urmând a fi folosite ca mijloc de probă în dosar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și