Atacul a fost comis în stația Victoria din Manchester, care e una dintre gările importante din oraș, dar și stație de tramvai. Incidentul sângeros s-a consumat pe platforma din zona tramvaielor, la ora locală 20.52 (22.52 ora României).

Atac comis cu un cuţit de bucătărie
Sam Clack, producător al postului britanic BBC a fost martor al atacului și a spus că individul s-a năpustit asupra oamenilor cu un cuțit de bucătărie cu lamă lungă.

Individul a înjunghiat doi civili, un bărbat și o femeie care sunt în stare foarte gravă, dar și un polițist, care a fost rănit la umăr. Cele 3 victime au fost spitalizate.

”Se pare că a fost o luptă, dar femeia a început să țipe într-un mod înspăimântător. Am văzut poliția cum venea spre el. Iar el s-a îndreptat spre mine. Am coborât privirea și am văzut un cuțit de bucătărie cu mâner negru și cu o lamă de 30 de centimetri. Era înfricoșător, pur și simplu înfricoșător”, a spus Sam Clack.

Atacatorul din Manchester a strigat ”Allah”
Producătorul a povestit pentru BBC că un bărbat înjunghiat și femeia care îl însoțea, ambii de aproximativ 60 de ani, au fost scoși din Gara Victoria de către echipele de urgență. Martorul mai spune că l-a auzit pe atacator strigând ”Allah”.

”L-am auzit pe individ spunând: Atât timp cât bombardați aceste țări, asemenea lucruri vor continua să se întâmple”, a mai spus Sam Clack.

Citește și