Informațiile referitoare la numărul victimelor sunt neclare, variind de la „numeroși morți și răniți” până la 15 morți și aproape 200 de răniți, conform Reuters și DPA. Astfel, președintele afgan Ashraf Ghani a declarat că atentatul sinucigaș comis marți dimineață de talibani împotriva unei clădiri oficiale la Kabul a făcut „mai mulți morți și răniți”.

Însă agenția de presă DPA, citând, sub rezerva anonimatului, un oficial al Direcției naționale de securitate (National Directorate of Security, NDS), a relatat că 15 angajați ai NDS și-au pierdut viața în atentat. Cel puțin 161 de persoane au fost rănite, a indicat Ismail Kawusi, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății. În același timp, agenția de presă Reuters informează despre aproape 200 de răniți, iar Xinhua consemnează 198.

Deflagrația a fost urmată de schimburi de focuri între forțele de ordine afgane și insurgenți în acest atac de anvergură, revendicat deja de talibani, care intervine la o săptămână după „lansarea ofensivei de primăvară” a talibanilor, relatează AFP.

Explozia puternică, survenită dimineața, la o oră de vârf, a vizat o clădire a NDS, serviciile de informații afgane, potrivit lui Zabiullah Moudjahid, purtător de cuvânt al talibanilor. Potrivit acestuia, „combatanți s-au infiltrat în interiorul complexului”, dar declarația nu a fost confirmată de serviciile de securitate afgane.

Schimburi de focuri s-au produs în același timp în imediata apropiere a clădirii, relatează reporterul AFP la fața locului. „O primă explozie a avut la origine un atentat sinucigaș cu mașină-capcană. Unul sau doi insurgenți ar încerca să mai opună încă rezistență”, a indicat pentru agenția franceză de presă Sediq Sediqqi, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan.

Atentatul a avut loc la ora locală 08:55 ora locală (4:25 GMT), într-o zonă aflată sub înaltă securitate din centrul Kabulului, la câțiva metri de Ministerul Apărării, relatează EFE.

Talibanii recurg frecvent la atentate sinucigașe împotriva poliției și a armatei afgane, precum și împotriva serviciilor de informații, pe care le califică drept „lachei” ai forțelor străine în Afganistan.

Citește și

Herodot Grup Sighet