Vremea ploioasă urmată de zile cu temperaturi ridicate a dus la apariţia ciupercilor în multe zone din Maramureş. Hribii, bureţii usturoi sau rusulele au început să fie la mare căutare în rândul culegătorilor. Conducerea Direcţiei Fitosanitare Maramureş recomandă însă iubitorilor de ciuperci mare prudenţă în culegerea lor. Trebuie luate doar ciupercile de care suntem 100% siguri că sunt comestibile, deoarece acum apar şi multe ciuperci otrăvitoare, asemănătoare cu cele consumabile.

Ciupercile cumpărate trebuie să fie neapărat întregi

Deoarece ciupercile otrăvitoare pot fi uşor confundate cu cele comestibile de către necunoscători, autorităţile recomandă consumul de ciuperci de cultură, pentru a evita surprizele neplăcute. Ciupercile vândute în piaţă nu sunt sigure 100%. Dacă, totuşi, alegeţi să le cumpăraţi, trebuie să luaţi doar ciupercile culese cu tot cu tulpină.

„Ciupercile din piaţă acum nu sunt 100% sigure, nu poţi să bagi mâna în foc. Cele mai sigure sunt cele din comerţ, care sunt verificate. Sunt pleurotus, gălbiorii sau chiar hribe deshidratate. Acum nu aş recomanda populaţiei să cumpere ciuperci din piaţă. Toamna, când sunt ghebele, acelea sunt mai sigure decât cele care apar acum. În cazul ciupercilor de acum trebuie să fii bun cunoscător de ciuperci. Dacă, totuşi, lumea cumpără, este important să fie ciuperca întreagă. Amanitele toxice au la ieşire din pământ un fel de bulb, ca un ou.

Pe când ciupercile care nu sunt otrăvitoare au tulpina perfect dreaptă. La partea de hribi, sunt câţiva care au o culoare mai deosebită, verzuie spre gălbuie, iar în momentul în care o rupi, se învineţeşte. Acelea nu sunt consumabile, ele trebuie date deoparte”, a detaliat Valer Vele.

Indiferent de unde provin ciupercile, dacă sunt cumpărate sau culese, specialiştii recomandă ca acestea să fie fierte într-o oală fără capac, înainte de a fi preparate şi consumate.

„Dacă se încălzeşte timpul, este posibil să apară ciupercile. Acum, după ce a plouat, este nevoie de trei-patru zile de soare ca să se facă. În această perioadă, apar hribii, rusulele, bureţii usturoi, dar şi ciupercile otrăvitoare. Amanitele sunt foarte periculoase şi se pot confunda cu plantele de cultură, cu agaritus, cu ciupercile de pădure care sunt din specia aceasta. Problema este că şi din hribi sunt două- trei specii care sunt otrăvitoare sau un pic iritante, toxice şi ele trebuie identificate. Lumea să ştie foarte bine să le aleagă”, a declarat Valer Vele.

Citește și