Mesajele trimise de hackeri provin din surse necunoscute ori de la numere scurte. Textul lor poate părea autentic, pentru că atacatorii încearcă să simuleze ca mesajul este transmis chiar de reţeaua socială, spun specialistii DNSC.

Cu toate acestea, Instagram nu foloseşte această metodă şi nu va trimite niciodată mesaje text pentru resetarea parolei.

Singura modalitate prin care Instagram comunică este prin e-mailuri oficiale sau prin trimiterea unei notificări direct din aplicaţie.

„Dacă accesați linkul trimis de hackeri de pe dispozitivul mobil pe care sunteţi autentificat în aplicaţia de Instagram, riscati pierderea accesului la cont, atacatorii având astfel posibilitatea de a schimba parola”, explică specialiştii DNSC.

Tot ei ne sfatuiesc să evităm accesarea linkurilor din surse necunoscute, să activăm autentificarea cu doi factori din setările Instagram și să instalăm programe antivirus pe dispozitive.

În cazul în care totuși s-a pierdut accesul la cont, utilizatorii trebuie să se adreseze Centrului de Ajutor al Instagram pentru recuperarea acestuia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și