Până la confirmarea probelor de laborator transmise la București, exploatația a fost plasată sub supraveghere sanitară și a fost efectuată ancheta epidemiologică. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală de la București a confirmat în după amiaza zilei de ieri prezența virusului pestei porcine africană la porcul domestic. Pentru reducerea riscului de răspândire a bolii s-a procedat la sacrificarea și ecarisarea alternativă prin îngropare a șapte suine (două din gospodărie și alte cinci dintr-o exploatație de contact), cu respectarea normelor prevăzute de către legislația în vigoare.

Prefectul Vasile Moldovan a spus: ”În ședință s-a aprobat planul de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane. La Rozavlea s-a efectuat dezinfecția preliminară a adăposturilor, respectiv cea intermediară, dar și catagrafierea zonei. S-a procedat la stabilirea zonei de protecție, în jurul focarului pe o suprafață de 3 km, (raza localităților Rozavlea, respectiv Șieu).

Zona de supraveghere stabilită în jurul focarului are o suprafață de 10 km și include localitățile: Bogdan Vodă, Ieud, Dragomireşti, Bocicoel, Vişeu de Jos, Ruscova, Leordina, Petrova, Strîmtura, Slătioara, Poienile Izei și Botiza.

De asemenea, s-a efectuat dezinfecţia platformei de dejecţii, a căilor de acces, a materialelor şi ustensilelor posibil contaminate. S-au întocmit documentele pentru despăgubirea proprietarului. Personalul DSVSA și medicii veterinari au discutat cu cetățenii și le-au explicat să nu intre în panică pentru că sunt aplicate doar măsurile de biosecuritate și că nu se va proceda la sacrificarea suinelor din gospodării”, a spus prefectul Vasile Moldovan.

În zona de protecţie se interzice deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Interdicția nu se aplică tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire, iar transportul este autorizat; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale. Se efectuează zilnic supravegheri clinice și inspecții de către șase echipe alcătuite din medici veterinari și personal auxiliar din cadrul unității locale. Echipele de inspecţie pot fi suplimentate în funcţie de necesitate cu reprezentanţi ai unității locale, personal auxiliar şi medici veterinari oficiali.

În zona de supraveghere se efectuează un recensământ al tuturor exploatațiilor. De asemenea, este interzisă deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private, cu excepţia cazurilor în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Interdicţia nu este aplicată tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată, dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Niciun animal domestic nu poate intra sau ieşi dintr-o exploataţie în cursul primelor şapte zile fără autorizarea autorităţii veterinare locale. Sunt instituite filtre rutiere de control la intrarea și ieșirea din zona de supraveghere. Vehiculele care au fost utilizate la transportul porcilor nu pot părăsi cele două zone stabilite fără a fi curăţate şi dezinfectate.

Citește și

loading...