Tenismenii ruși și belaruși nu vor avea voie să participe la Wimbledon 2022 din cauza războiului pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Printre jucătorii afectați de decizia organizatorilor de la All England Club se numără rusul Daniil Medvedev, locul 2 mondial în tenisul masculin, și belarusa Aryna Sabalenka, locul 4 mondial în tenisul feminin. Interdicția se aplică și la celelalte turnee de pe iarba britanică.

WTA și-a exprimat dezamăgirea faţă de excluderea jucătorilor ruși și belaruși de la turneele pe iarbă organizate în Marea Britanie, inclusiv de la Wimbledon. WTA consideră hotărârea nedreaptă şi injustă.

„WTA condamnă cu fermitate acţiunile Rusiei şi invazia neprovocată a acesteia în Ucraina. Ne continuăm eforturile umanitare în sprijinul Ucrainei prin intermediul Tennis Plays for Peace.

În schimb, suntem foarte dezamăgiţi de anunţul de astăzi al AELTC de a interzice sportivilor individuali din Rusia şi Belarus să participe la următoarele competiţii pe iarbă din Regatul Unit.

Un principiu al WTA e că sportivii individuali pot participa, fără nicio formă de discriminare. Acest principiu e prevăzut în mod expres în regulamentul nostru”, a transmis WTA, punctând că sportivii individuali nu ar trebui să fie penalizaţi din cauza țării din care provin.

WTA mai susține că decizia e discriminatorie, incorectă și injustă: „WTA va continua să aplice regulile sale pentru a respinge discriminarea. WTA îşi va evalua următorii paşi şi ce măsuri pot fi luate”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet