Pacienţii cu afecţiuni oncologice, nevoiţi să-şi cumpere medicamentele din străinătate. Scăderea preţurilor la medicamente a dus la dispariţia de pe piaţă a unor pilule ieftine, fapt ce pune în pericol viaţa pacienţilor cu afecţiuni grave. Astfel, din farmaciile din Maramureş lipsesc medicamentele necesare bolnavilor cu afecţiuni oncologice, cu diabet sau cu probleme vasculare, iar în unele cazuri nu există nici înlocuitori. Adesea, pacienţii umblă din farmacie în farmacie după medicamente sau ajung să şi le cumpere din străinătate, pentru a-şi putea urma tratamentul.

„Exportul paralel, la limita legalităţii”

Din cauza preţurilor mici la medicamente, producătorii preferă să livreze în piaţa românească minimul de medicamente prevăzut prin lege, iar restul pilulelor să le exporte. Astfel, în anumite situaţii, doar 10% din medicamentele produse ajung pe piaţa autohtonă. „Problema este că la noi s-au redus foarte mult preţurile la medicamente, sunt cele mai ieftine din Europa şi producătorii preferă să dea medicamentele spre export. De exemplu, pentru medicaţia oncologică eliberată pe reţetă compensată, farmacia primeşte banii de la Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş la un interval de 90-120 de zile.

În Ungaria, de exemplu, la o oră după introducerea reţetei în sistem, farmacia îşi recuperează banii. Aşadar, problema nu este la farmacii. Noi dorim să dăm medicaţia pacienţilor. Dar distribuitorii, pentru că de la noi recuperează banii mult mai greu, dau 10% din ce au pe piaţa românească şi restul pentru export. Din această cauză, la noi nu există medicaţia necesară pentru pacienţi.

Singurul lucru care se poate face şi care ţine de Ministerul Sănătăţii este să se interzică exportul paralel, care este undeva la limita legalităţii. Până acum nu au fost astfel de probleme. Cam de jumătate de an, de când s-au redus preţurile, sistemul farma din ţară este în cădere liberă”, a concluzionat Simina

„Avem şi noi probleme cu medicamentele ieftine, la fel ca în toată ţara. Sunt medicamente ieftine, care se dau pentru pacienţii oncologici, de exemplu, pentru cancer de sân, care, din păcate, nu se găsesc. Din ce am înţeles, sunt şi ceva probleme la producător legate de reautorizările care nu se fac în timp util. Pacienţii încearcă să-şi facă rost de medicamente din străinătate, altă şansă nu au. Probleme sunt la pacienţii cu cancer de sân, pancreatic, hepatic. La fel, pe hematologie sunt multe medicamente care lipsesc.

Pentru aceşti pacienţi, fiecare lună de tratament contează. Sunt probleme şi cu medicaţia care se dă pentru fibrilaţia medicală, cu anticoagulante. Aici vorbim de un medicament care costă 7 lei, dar care este esenţial. Un pacient care are fibrilaţii şi nu ia anticoagulant poate oricând să facă infarct. Alt exemplu este un anticoagulant care se foloseşte foarte mult în chirurgia vasculară şi care nu se găseşte nicăieri. Patologia vasculară este specifică oamenilor peste 50 de ani, fumătorilor care au probleme circulatorii şi noi avem o grămadă de pacienţi cu astfel de probleme, dar farmaciile nu au de unde să le aducă medicamentele şi nu există înlocuitor”, a declarat Simina Timiş, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Maramureş.

Bolnavii mizează pe cunoştinţele din străinătate

Unii maramureşeni care au făcut turul farmaciilor fără să-şi găsească pilulele necesare susţin că sunt nevoiţi să apeleze la cunoştinţe, pentru a-şi face rost de pilule din străinătate. „Am rugat nepoţii să ne ia mai multe cutii de medicamente pentru inimă, din Ungaria, pentru că n-am mai găsit la farmacie în Baia Mare. Şi eu, şi soţia luăm tratament pentru inimă şi era să rămânem fără. Noroc că atunci au avut nepoţii drum în Ungaria şi l-o luat de acolo.

Şi înainte, la farmacie, când l-am găsit, am vrut să iau mai multe cutii, dar n-au vrut să-mi dea, că au spus că trebuie să ajungă şi la alţi pacienţi. Este tare greu aşa, că nu ştii când rămâi fără tratament şi n-ai siguranţă. Nevasta mea a avut un AVC şi nu-i bine să întrerupă tratamentul. Acum merge băiatul meu la mai multe farmacii şi când găseşte, cumpără câte cutii îi dau. Nu costă mult, vreo patru lei cutia”, a declarat Cornel P., pensionar din Baia Mare, bolnav de inimă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet