Pentru sesiunea ianuarie 2019, locurile alocate unităților de învățământ sunt următoarele:

- Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – 1.300 locuri (dintre care 30 de locuri pentru romi și 10 locuri pentru alte minorităţi);

- Şcoala de Agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj–Napoca – 300 de locuri (dintre care 10 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorităţi).

Cererile de înscriere a candidaţilor se pot depune până la data de 23 noiembrie 2018.

Prima etapă de selecţie a candidaţilor care optează pentru Şcolile de Agenţi de Poliţie constă în evaluarea psihologică și examinarea medicală a candidaților, aceste activități realizându-se la unităţile care au recrutat candidaţii (inspectorate județene de politie și Poliția Capitalei).

A doua etapă constă în contravizita medicală și proba de evaluare a performanței fizice. Aceste activități se realizează la sediul unităților de învățământ.

A treia etapă constă în examenul de verificare a cunoştinţelor printr-un test–grilă la disciplinele limba română şi limba străină (limba engleză sau limba franceză, potrivit opţiunii la înscriere).

Condiţiile legale de participare, etapele de recrutare şi selecţie şi alte informaţii utile se găsesc pe site-ul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, respectiv http://mm.politiaromana.ro.

Înscrierile şi depunerea dosarelor de candidat se efectuează în zilele lucrătoare, între orele 09.00 – 14.00 la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, din municipiul Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr. 37 – Serviciul Resurse Umane, telefon 0262-207.711, de unde pot fi obţinute şi alte relaţii suplimentare.

Citește și