„Peste 98% dintre membrii și simpatizanții noștri susțin necesitatea implementării urgente a unei astfel de legislații, menite să apere copiii din grădinițe și școli. Prin acest demers suntem consecvenți cu pozițiile exprimate recent, de sprijinire a măsurilor similare adoptate de guvernul de la Budapesta, urmând să avem consultări și cu ceilalți parteneri conservatori din Europa”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

„AUR susține familia și valorile creștine. Activiştii LGBTQI nu au ce căuta în școlile și în grădinițele din România. Vrem să ferim copiii românilor de expunerea la o propagandă nepotrivită pentru vârsta lor”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR. Biroul de presă al Alianței pentru Unirea Românilor

Ungaria a adoptat legea care interzice „promovarea” homosexualității în rândul minorilor
Ungaria a adoptat în luna iunie un text de lege care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul condus de Viktor Orban persoanelor LGBT.

Amendamentul a fost aprobat de 157 de deputaţi, între care cei ai partidului Fidesz la guvernare, în timpul unei sesiuni parlamentare transmise în direct la televiziune.

Comisia Europeană declanșează proceduri de infringement împotriva Ungariei și Poloniei, pentru modul în care tratează problemele LGBT
Comisia Europeană va declanșa proceduri de infringement împotriva Ungariei și Poloniei din cauza legislației anti-LGBT și a felului în care tratează aceste minorități, informează un comunicat de presă al CE. Budapesta și Varșovia vor avea două luni la dispoziție pentru a răspunde procedurilor inițate de Bruxelles.

Comisia Europeană a decis să înceapă procedurile legale împotriva noii legi anti-LGBTQ+ din Ungaria, anunță CE într-un comunicat. Este vorba de două proceduri separate de infringement, care vor stabili un termen de două luni pentru ca Ungaria să furnizeze un răspuns.

Citește și

Comentarii